Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Drumuri care intră în reparații în acest an. Consiliul Județean a alocat un buget de 52 milioane lei

Bugetul Consiliului Județean pe 2016 include mai multe proiecte de raparații și modernizări de drumuri, valoarea totală a acestora fiind de 52 milioane lei.

Drumuri care intră în reparații în acest an. Consiliul Județean a alocat un buget de 52 milioane lei
Comentează 2

Banii provin din patru surse: fonduri europene, fonduri guvernamentale, fonduri proprii și un credit de 13.350.000, care iniţial era destinat drumului Arad-Felnac.

Una dintre prioritățile autorităților județene o reprezintă drumul Arad-Şiria-Pâncota-Buteni, în lungime de 61 de km, ce ar putea fi finanţat prin POR (Programul Operaţional Regional).

„Sperăm că cei de la Ministerul Dezvoltării vor publica ghidurile, pe care le tot aştepăm. Noi suntem pregătiţi şi în momentul în care ghidurile vor fi publicate vom demara toate procedurile pentru a începe lucrările şi în această direcţie”, a declarat Adrian Ţolea, președintele interimar al Consiliului Județean.

Din fondurile proprii, sunt în program următoarele drumuri: Sântana-Zimand, Nădlac-Pereg (6 km), Dorobanţi-Macea (ultimii 3 km), Zimandcuz-Şofronea (începere lucrări), Tauţ-Camna (primul lot), Olari-Sânmartin (cu începere din Şimand), Firiteaz-limită jud. TM.

Cu bani din credit vor fi realizate drumurile Pâncota-Seleuş (5,35 milioane lei) și Neudorf-limită jud. TM (8 milioane lei).

Drumul Arad-Felnac este în lucru și ar urma să fie finalizat în vară, finanțarea provenind atât de la Consiliul Județean cât și de la Guvern.

 

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite