Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Dragnea i-a chemat în biroul lui pe Dăncilă şi Toader. Elefanţii pe amnistie şi graţiere, după colţ

Președintele PSD Liviu Dragnea i-a chemat joi seară în biroul sau de la Cameră Deputaților pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, și pe premierul Viorică Dăncilă. Întâlnirea vine în contextul în care Dragnea l-a atenționat public pe Toader că ocupă o poziție a PSD în Executiv.

Dragnea i-a chemat în biroul lui pe Dăncilă şi Toader. Elefanţii pe amnistie şi graţiere, după colţ
Comentează 0

Cu câteva ore înainte de şedinţa nocturnă din biroul lui Dragnea, ministrul Justiţiei a fugit de întrebările jurnaliștilor pe legea insolvenţei, motivând că se grăbește să plece la Suceava, unde vineri participă la adunarea președinților Curților de Apel.

Postul de ministru al Justiției al lui Tudorel Toader depinde de semnătura pe ordonanța de urgență pentru amnistie și grațiere. Surse politice au declarat pentru HotNews că Liviu Dragnea face presiuni ca Toader să-și pună semnătura pe document, lucru pe care, în acest moment, ministrul Justiției nu vrea să-l facă.

Planul ar fi, susțin aceleași surse, ca, în cel mult două săptămâni, să fie dată o ordonanță de Guvern care să modifice mai multe acte normative din domeniul Justiției, în care însă să se strecoare și prevederile referitoare la amnistie și grațiere.

Public, ordonanța ar urma să fie prezentată ca o soluție care să rezolve un blocaj iminent în justiție, prin amânarea cu un an a intrării în vigoare a noilor prevederi din statulul magistraților privind pensionarea anticipată.

De altfel deputatul PSD Florin Iordache a anunțat public la începutul săptămânii că Guvernul ar putea da o ordonanță care să modifice legile justiției în sensul punerii în acord cu anumite observații făcute de reprezentanții Comisiei de la Veneția.

Presiunile sunt uriașe pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, care refuză în continuare să-și asume actul normativ, Liviu Dragnea amenințându-l pe acesta cu retragerea sprijinului politic.

Potivit surselor Hotnews.ro, Dragnea ar fi vrut vrea ca ordonanța privind grațierea și amnistia să fie dată săptămâna viitoare de către Tudorel Toader după ce premierul Viorica Dăncilă se va întoarce de la Bruxelles (Viorica Dăncilă are programată o vizită la Bruxelles pe 3 octombrie). În cazul în care ministrul Justiției refuză, PSD îi va retrage sprijinul politic lui Tudorel Toader, în ședința CEx afirmă aceleași surse. În locul lui Toader, social-democrații l-ar pregăti pentru postul de ministru al Justiției pe Eugen Nicolicea care ar fi dispus să semneze OUG privind amnistia și grațierea.

Liviu Dragnea, mesaj tranşant pentru partenerul de Coaliţie, Călin Popescu Tăriceanu. Soarta ministrului justiţiei, Tudorel Toader, este în mâinile PSD, postul este al nostru, transmite sec şeful PSD.

Dragnea a negat că ar dori înlocuirea lui Tudorel Toader de la ministerul Justiției și a acuzat-o pe Gabriela Firea că "a încurcat listele" când a menționat numele lui Toader în fruntea listei de "remaniabili".

"Să nu uităm că Toader este pe un loc al PSD-ului. Negocierea a fost foarte clară când am format Guvernul. Sunt patru ministere care aparțin ALDE: Energie, Mediu, Relațiile cu Parlamentul și Externele. Celelalte ministere, inclusiv Justiția, sunt asumate de PSD. Am avut ieri o discuție cu domnul Tariceanu, probabil vom discuta și azi. Eu o să spun asta în CEx (dacă e mulțumit de Toader - n.red) Îi las pe alții să vorbească la televizor. O decizie se va lua la Comitetul Executiv național", a declarat Liviu Dragnea, joi dimineața.

Dragnea a vorbit cu ironie despre comentariile Gabrielei Firea cu privire la remanierea lui Toad.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite