Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Două noi burse de ajutor social, pentru elevii Liceului Special „Sfânta Maria”

Consilierii județeni au aprobat două noi burse sociale, la cererea conducerii Liceului Special „Sfânta Maria” Arad. Consiliul Județean Arad oferă burse pentru elevii de la unităţile de învăţământ special aflate sub autoritatea instituției. Bursele sunt acordate pe patru categorii: de performanță, de merit, de studii și sociale.

Două noi burse de ajutor social, pentru elevii Liceului Special „Sfânta Maria”
Comentează 0

„Suplimentarea cu încă două burse față de cele deja existente arată preocuparea noastră pentru acest domeniu sensibil, care trebuie sprijinit. Bursele acordate reprezintă un stimulent pentru a preveni abandonul școlar, dar și pentru a conștientiza elevii de la aceste școli speciale că performanța și perseverența pot și trebuie răsplătite. Practic, prin aceste stimulente îi pregătim pe copii pentru viața reală, pentru integrarea în societate”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Cuantumul burselor acordate elevilor cu nevoi speciale este următorul:

- 500 de lei/lună – bursa de performanță;

- 250 de lei/lună – bursa de merit;

- 250 de lei/lună – bursa de ajutor social;

- 200 de lei/lună – bursa de studiu.

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite