Dosarul 10 august. Procurorii anchetează diversiunea care a generat violențele la miting
Apar noi detalii în dosarul violenţelor din 10 august, de la mitingul Diasporei. Potrivit G4media, Parchetul militar a cerut informații de la Spitalul Floreasca. Mai exact, anchetatorii vor să afle cine și când s-a interesat de starea răniților. Ei cercetează acum diversiunea care a dus la violențele împotriva jandarmeriței.
Parchetul militar a solicitat Spitalului de urgență Floreasca informații despre instituțiile care s-au interesat în noaptea de 10 spre 11 august 2018 despre starea răniților internați, potrivit g4media.ro.
Practic, anchetatorii investighează diversiunea care a dus la violențele împotriva jandarmeriței și care ar fi justificat intervenția în forță. Dacă ne aducem aminte de filmul acelei zile, a existat un apel care anunţa că un fast-food din zonă a fost vandalizat.
A fost, însă, o alarmă falsă, iar în urma intervenţiei forţelor de ordine, o femeie-jandarm a fost agresată. Colegii ei au lansat la scurt timp zvonul că aceasta nu va mai putea să meargă.
”Cea mai dificila interventie a fost sa explicam parintilor colegei noastre ca fata lor s-ar putea sa ramana paralizata pe viata”, au spus oficialii MAI.
Din fericire, nu a fost aşa. Potrivit biletului de internare al femeii-jandarm, obținut în exclusivitate de Realitatea TV, tânăra a negat de la început pierderea stării de conștiență, iar în acte nu scrie nimic despre presupusa fractură de coloană.
Sursa: realitatea.net