Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Dosare penale pentru 12 infracțiuni privind procesul electoral

În urma analizei realizate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, cu privire la modul de îndeplinire a misiunilor desfășurate în contextul alegerilor europarlamentare și locale, atât în timpul orelor de votare, cât și pe parcursul nopții, după închiderea secțiilor de vot, a fost menținut un climat normal de siguranță și legalitate, care a caracterizat întreaga perioadă electorală, fără să fie înregistrate incidente grave pe zona de ordine publică.

Dosare penale pentru 12 infracțiuni privind procesul electoral
Comentează 0

Angajații Ministerului Afacerilor Interne, din județul nostru, au asigurat intervenția operativă la toate sesizările privind nerespectarea legii, acționând cu obiectivitate și profesionalism în fiecare situație, indiferent de persoanele implicate.

În ziua alegerilor au fost sesizate 312 de contravenții și posibile infracțiuni legate de procesul electoral. Dintre acestea, 264 nu s-au confirmat, deci aproape 85%. Nu mai sunt sesizări în curs de verificare.

Din numărul total de sesizări, 4 nu au fost de competența structurilor M.A.I., și au fost transmise către autoritățile competente: Birouri Electorale Județene sau Autoritatea Electorală Permanentă.

În ceea ce privește frecvența faptelor sesizate, 14,6% făceau referire la continuarea campaniei electorale, 21,9% la fraudă la vot, 12,1% la fotografierea sau filmarea buletinului de vot. 

4,8% dintre sesizări au fost despre posibile infracțiuni de corupere a alegătorilor, iar în același procent au fost semnalate situații de turism electoral.

Toate celelalte sesizări au privit alte tipuri de fapte.

Au fost întocmite dosare penale pentru cercetarea a 12 posibile infracțiuni. 
De asemenea, au fost aplicate 9 amenzi, în valoare de 3.000 de lei. 

În cadrul acțiunilor desfășurate în trafic, în ziua votului, au fost verificate 386 de persoane cu aproximativ 231 de vehicule, fiind aplicate 69 de sancțiuni contravenționale în valoare de 17.500 de lei. 

Aproximativ 1.500 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, din Arad, au fost mobilizați sâmbătă și duminică, pentru a asigura climatul de ordine publică și protecția secțiilor de vot, transportul materialelor electorale și a dosarelor cu rezultatele votării, precum și pentru a verifica sesizările cu privire la comiterea unor fapte ilegale. 


Scrie un comentariu

trimite