Doar palmares pe final de sezon pentru Ineu şi Sebiş
Final de sezon liniştit pentru reprezentantele Aradului în C4. Dar asta nu înseamnă că cei de la Naţional Sebiş şi CS Ineu nu vor să-şi îmbunătăţească palmaresul.
Millenium Giarmata – Naţional Sebiş
Bancarii au prima şansă în deplasarea din judeţul Timiş, având în vedere că înfruntă codaşa clasamentului, şi că vin după un succes clar cu liderul ASU Poli. Plus un meic special pentru managerul Călin Cojocaru, care în urmă cu ceva vreme activa la echipa din Giarmata. „În principiu, ar trebui să fiu primit bine după 6 ani în care am avut rezultate destul de bune. Am fost cel care i-am promovat pe cei de la Millenium în Liga a 3-a, terminând mereu în prima parte a clasamentului, aproape de primele locuri. Mă uit și eu pe clasament, observ că au probleme, doar că eu trebuie să văd interesul echipei mele, iar acesta este câștigarea acestui meci. Avem și argumente pentru asta, adică jocurile bune făcute în ultima vreme, exceptând deplasarea de la Cisnădie, unde am jucat în condiții speciale”, a spus Cojocaru.
..........................................................................
Măgura Cisnădie – CS Ineu
Duel interesant pe pământ sibian, între gazde, ocupante ale locului 10 şi oapeţii pe 11, echipe desppărţite de doar 2 puncte. Zărăndanii, fără emoţii pe final de sezon, îşi doresc să mai pună ceva la zestre opentru a sălta un pic în clasament. „Din păcate, avem din nou absențe importante. Clej și Huțanu sunt suspendați, iar pe Zdrențan e greu de crezut că-l vom recupera până la ora partidei. Dar, mergem să ne jucăm șansa în fața unei formații schimbate în bine față de turul campionatului. Vom încerca să scoatem maxim, profitând moraul bunicel pe care-l avem după victoria de sâmbătă, contra Becicherecului”, a spus antrenorul Ineului, Cristian Sculici.