Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Doar 4 din 10 români reușesc să pună bani de-o parte în pandemie

Aproximativ patru din zece români reuşesc să facă economii (39%) în perioada pandemiei, în condiţiile în care, înainte de pandemie, într-o lună obişnuită, două treimi dintre respondenţi (68%) reuşeau să economisească, relevă un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Doar 4 din 10 români reușesc să pună bani de-o parte în pandemie
Comentează 0

Astfel, studiul „Digitalizarea sistemului bancar în percepţia românilor" realizat în luna decembrie 2020 mai arată că bărbaţii şi persoanele care locuiesc în mediul urban reuşesc în mai mare măsură să economisească în timpul pandemiei.

"Dacă ar dispune de o sumă mare de bani şi ar dori să economisească, 28% dintre români i-ar investi în educaţia proprie sau a membrilor familiei, 23% dintre respondenţi ar depune banii la bancă, 16% ar avea iniţiative antreprenoriale şi 10% ar cumpăra valută, restul fiind utilizaţi în diverse scopuri. Doar 9% dintre respondenţi ar ţine banii la saltea", susţin autorii studiului.

Totodată, pentru constituirea unui depozit bancar, trei sferturi dintre clienţi preferă interacţiunea directă cu funcţionarul bancar (78%), 14% doresc interacţiune de tip online, pentru 1% dintre români este indiferentă metoda de interacţiune, iar pentru 7% din cei intervievaţi nu este cazul. Sondajul de opinie a fost realizat în luna decembrie 2020 pe un eşantion de 1.479 respondenţi adulţi, dintre care 1.158 sunt utilizatori de servicii bancare, eroarea maximă tolerată fiind de +/- 2,8%.

În pofida scăderii ponderii persoanelor care economisesc, pandemia COVID-19 a determinat o accelerare a vitezei de creştere a depozitelor clienţilor până la 15%, în ritm anual, cu 3-4 puncte procentuale peste nivelul de dinainte de pandemie.

Astfel, soldul depozitelor este cifrat la 410 miliarde lei, potrivit datelor la luna noiembrie 2020.

"Avansul mai rapid al economisirii în contextul pandemic arată că populaţia şi companiile au văzut sistemul bancar românesc ca pe o centură de siguranţă, fiind depozitarul banilor acestora, nu numai un amortizor de şoc al crizei de sănătate prin sprijinul acordat clienţilor care au întâmpinat probleme de lichiditate şi prin finanţările noi acordate", mai arată cercetarea.

De asemenea, două treimi din economiile populaţiei şi companiilor sunt realizate în moneda naţională, restul economiilor fiind constituite în valută. Majoritatea depozitelor sunt constituite pe termene scurte, de sub un an. Aproximativ 61,4% din soldul economiilor din bănci sunt constituite de populaţie.

Studiul mai arată că numărul deponenţilor la instituţiile de credit participante FGDB se cifrează la 14,9 milioane, din care 13,8 milioane reprezintă deponenţi persoane fizice, la finele trimestrului trei al anului trecut. Un deponent care are depozite la mai multe bănci este luat în evidenţă în statistică de mai multe ori. Plafonul de garantare a depozitelor este de 100.000 euro, echivalent în lei, per deponent per bancă.

Sistemul bancar asigură intermedierea financiară, unul dintre principalele obiective fiind protejarea economiilor populaţiei şi ale companiilor. Băncile din România dispun de resursele necesare pentru creditare, indicatorul credite/depozite fiind plasat la 68,88% la finele lunii septembrie 2020, în timp ce indicatorul de solvabilitate este de aproape trei ori peste minimul admis, fiind de 22,76%.

Datorită specificului activităţii sale şi legislaţiei în domeniu, industria bancară are un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact deopotrivă asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite