Directorul general al Transgaz s-a întâlnit cu autoritățile locale din Arad
Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, s-a întâlnit, astăzi, cu autoritățile locale din Arad. La întâlnirea care a avut loc la Prefectură au participat prefectul Florentina Horgea, subprefectul Vasilică Damian, parlamentari, primari și reprezentanți ai primăriilor din zonele unde urmează să fie introdus gazul.
„Vom sprijini întotdeauna toate eforturile ce trebuie făcute pentru extinderea gazului metan în toate zonele județului nostru, așa cum s-a întâmplat și la toate întâlnirile precedente pe această temă. Mă bucur pentru că au fost prezenți foarte mulți primari la o discuție tehnică, aplicată, în urma căreia cred că fiecare din ei știe de acum încolo pașii necesari pentru a duce gazul metan în localitățile lor cât mai repede”, susține prefectul Florentina Horgea. Aceasta a ținut să precizeze că astăzi s-a făcut un nou pas important pentru aducerea gazului în toate zonele județului.