Directorul Arhivelor Naționale ale României a conferențiat la Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad
Directorul Arhivelor Naționale ale României a conferențiat la Arad
Arhivele românești în anul în care România împlinește 100 de ani, problemele cu care se confruntă instituțuia Arhivele Naționale ale României în era globalizării, dar și importanța arhivelor din punctul de vedere al identității unui stat au fost doar câteva dintre ideile evidențiate în cadrul evenimentului „Conferințele Centenarului“ de la Arad.
Evenimentul „Conferințele Centenarului“, derulat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură și coordonat de prof.univ.dr. Corneliu Pădurean, președintele Asociației „Ștefan Cicio Pop“, a avut loc vineri, în sala Senatului de la Universitatea „Aurel Vlaicu“, invitatul fiind dr. Ioan Drăgan, directorul Arhivelor Naționale ale României.
La conferință au participat P.S. Emilian Crișanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, protosinghel Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, reprezentanți ai autorităților locale, directori de instituții, istorici, elevi.
Dr. Ioan Drăgan a susținut conferința intitulată „Arhivele românești la Centenar. Între știința istoriei și buna guvernare“, evidențiind faptul că insituția pe care o conduce are un rol esențial în dezvoltarea științei și culturii naționale, însă, se confruntă cu probleme care sunt neobsevate de administrația centrală.
„Insituția Arhivele Naționale ale României se confruntă cu o serie de probleme cauzate de globalizare, care implică trecerea într-un stadiu calitativ-superior a arhivelor, adică digitalizarea acestora. Devenim pe zi ce trece robii tehnologiei, ceea ce presupune mari inviestiții. Trebuie să cumpărăm tehnică, să o cunoaștem, să o înnoim permanent, să transferăm informația, iar la dezvoltarea modestă din ultimii 30 de ani a arhivelor, epoca tehnologizării nu a picat tocmai bine“, a spus dr. Ioan Drăgan.
Acesta a mai evidențiat faptul că arhivele sunt identitatea unui stat, iar instituția pe care o conduce are nevoie de un proces amplu de dezvoltare, mai ales că, în ultimii 30 de ani, nu s-au construit clădiri noi în care să funcționeze arhivele, iar inviestițiile în modernizarea clădirilor existente sunt nesemnificative.
La finalul conferinței a avut loc un moment festiv în cadrul căruia Daniela Pădurean Andreica, directorul Centrului Municipal de Cultură Arad a oferit distincția „Placheta Centenar“ lui Eugeniu Criste, fost director al Serviciului Județean al Arhivelor Arad, pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul insituției. Aceeași distincție a primit-o și invitatul conferinței, dr. Ioan Drăgan pentru susținerea și promovarea instituței pe care o conduce.
Evenimentul „Conferințele Centenarului“ este organizat în cadrul proiectului „Voci în cetate“, derulat de Centrul Municipal de Cultură Arad, care anul acesta este dedicat împlinirii a 100 de ani de la făurirea Statului Național Unitar Român, la 1 Decembrie 1918.
Organizatorilor, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad li se alătură la această ediție a proiectului Consiliul Județean Arad și Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“.
Parteneri în cadrul proiectului sunt Asociația Ștefan Cicio Pop, Universitate „Aurel Vlaicu“ din Arad și Inspectoratul Școlar Județean Arad.