Agrișu – Mare a făcut parte din lanțul viilor din Podgoria Miniș- Măderat  în trecut, și alături de Pîncota și  Măderat  și  la Agriș a existat acea tradiție a viticultorilor. E drept că suprafața cultivată cu vie a fost cu ceva mai mică, însă agrișenii au avut grijă de vie de colne și de tot ceea ce a însemnat pentru ei traiul de zi cu zi. Obiceiurile culesului au fost asemănătoare cu cele din zonă, pentru că oamenii pe atunci erau simpli, se înțelegeau bine și erau cu frică de Dumnezeu.

Tradiția viticolă la Agriș este pierdută în negura istoriei însă cert este că pe la 1356 pe dealurile dintre Agriș și Măderat exista viță de vie. Am dorit să știu eu și să transmit mai departe celor ce vin după noi, măcar o frântură din istoria acestor vii, așa că am stat de vorbă cu cel mai vâstnic om din sat .

Bace Georgilică  care are aproape 90 de ani, și se bucură atunci când întreb despre trecutul satului, este singurul om din sat care cunoaște multe lucruri din trecut. Copil fiind, a prins drama celui de Al Doilea Război Mondial, a fost băiatul de 16 ani care a condus patrula romană până în sat de pe valea de la ,, Fînață,, dinspre Tîrnova spre Agriș venind cu ei tot pe vale până în sat aproape de biserică, patrulă care a luat contact în centrul satului cu o patrulă de cercetași unguri venind de la Pîncota pe motociclete , de altfel și singurul  caz în care au avut loc schimburi de focuri  în sat, precum și bombardamentul aviației  cu înfiorătoarele avioane de vânătoare și bombardament,  Junkers 87 B –Stukas germane ce a urmat asupra satului, fiind aruncate trei bombe în centrul  localității dar din fericire fară urmări grave asupra bisericii și a școlii însă cu o victimă.

Dacă a schimbat bace Georgilică direcția frontului, prin faptul că a condus patrula română în sat , ajungînd exact la momentul cheie, nu putem ști,  însă se poate afla din arhivele militare dar cu certitdine ceva a schimbat acest lucru deoarece Agrișul nu a mai  căzut pradă armatei Hortiste, iar cercetașii unguri au scăpat cu fuga spre pădure raportând superiorilor , iar aceștia au trimis aviația asupra satului crezând că în turnul bisericii este un post de observație.  

Revenind la viile Agrișului, mi-a povestit multe  și nu numai de vii ci despre multe lucruri pe care le voi dezvălui  în alt articol  cu altă ocazie , pentru că sînt lucruri extrem de interesante. Am preferat să îl las pe bace Georgilică să ne spună prin viu grai tot ceea ce știe despre vii  pentru că dânsul a trăit acea perioadă când în viile bătrâne era viață, erau acele colne cu pivnițe construite din piatră clădită de,, maistori,, adevărați , care în multe locuri încă mai dăinuie și astăzi chiar dacă numai câteva ziduri acoperite de vegetație.

Tot materialul era local, piatra era adusă de la cetatea ,,Cioaca ,, de la Agriș iar liantul era varul de Agriș cunoscut în toată zona  Aradului, cu o puritate de invidiat de peste 90%.  Copil fiind de câțiva anișori, mergeam cu bunica mea  la fosta  vie, am mai prins cireșul și  pivnița viei bunicilor, care era în paragină, asta  fiind prin anul 71-72 . Mai era parte din  vie, mai erau drumurile de căruțe, acele oale de beton unde se ducea apa cu căruța și se golea pentru a se putea ,,șprițui ,,(stropi) via, atunci încă se mai făcea asta manual cu acel șpriț în spate. Încă mai erau oameni la vie , deși o parte din vie s-a risipit, iar cu trecerea anilor s-a risipit tot mai mult. A rămas ca un brad în munte solitară doar doamna Suhi  , cea care  a trăit acolo în vii de tînără pînă ce Dumnezeu a chemat-o la ceruri , la o vîrstă înaintată , apoi din fericire , colna a fost  concesionată de un om cu suflet de la Arad , care a făcut ca acest simbol al viticulturii de la Agriș să nu dispară , iar peste ani și ani să nu uităm că Agrișul a fost bogat dintotdeauna, iar viiile  au împodobit dealurile din preajma satului. Astăzi ca în multe locuri  via a dispărut iar vegetația s-a instalat rapid , facînd ca în locul viei să ia naștere o ,, SAVANĂ,,  verde  , un paradis al păsărilor și a sălbăticiunilor. Via a fost naționalizată în anii comunismului apoi încet părăsită pentru că s-au facut investiții în,, viile Almaș ,,de la Agriș(denumirea vine de la pîrîul Almaș și satul ce a existat în trecut aici)acolo solul fiind mai bun . Fiind comunismul la putere , oamenii nu puteau să-și  revendice viile chiar dacă statul și C.A.P.-ul nu au mai investit, iar mai apoi prin anii 80 C.A.P.-ul la ordinul partidului a ras o parte  , mai la poale de deal  , încercînd sa cultive grîu , dar nu a mers cultura grîului iar după cîțiva ani  s-a renunțat. Era greu și pentru combina ,, Gloria,, să treere în acele locuri dar asta a fost , cînd partidul dădea ordine nimeni nu discuta. .....

Cu câteva zile în urmă am stat cu  ,,bace,,  Mihai  Bogdan  de vorbă și mi-a povestit și el despre trecutul satului ,despre vii , pentru că la cei 76 de ani încă este sprinten , toată viața a trăit în sat  ,  a cutreerat viile , holdele și pădurea de la Agriș  , cunoaște totul despre sat de la 1944 încoace și de multe ori cu data exactă. Își mai amintește chiar de război deși era copil mic , despre săpăturile de la Cetatea Agriș  din anii 65, despre cuptoarele de var ,  dar asta într-un articol viitor. Deși a trăit în sat m-a impresionat cultura generală pe care o are dar și faptul că are o memorie perfectă la 76 de ani. La 70 de ani urca dealul în rînd cu noi cei mai tineri ca el , și atunci mi-am dat seama ce înseamnă pentru om un trai liniștit și în natură. Dînsul mi-a povestit  multe despre Agriș , iar singurul  regret  este că satul Agrișu-Mare nu mai este ca odinioară , cînd era  mai bine , chiar și anii comunismului îi regretă . Dar cîte lucruri nu se schimbă  pe lumea asta mai ales în rău  , lucruri făcute cu migala și truda înaintașilor o distrugem fără să ne gîndim la semenii noștrii și la urmări, apoi ne mirăm că Dumnezeu nu ne dă binele ce-l dorim...  Am plecat , lăsând pe laviță la poartă pe cel care a fost prieten din copilărie cu tatăl meu , iar gîndul mi-a zburat la acel cîntec pe care ei  feciorii , în urmă cu jumătate de secol îl cîntau la petreceri  pe la colnele din vii , ,,Din junia mea cea fragă, cînd începui a iubi, o copilă mi-a fost dragă  și credeam că a mea va fi... sau ....,, Pe umeri pletele-i curg râu, mlădie ca un spic de grâu, cu șorțul negru prins în brâu ..o pierd din ochi de dragă....    ... dar nimic nu mai e ca altă dată.

i