DIICOT: Într-un magazin al ANAF s-a descoperit că au fost scoase la vânzare peste 900 de pliculeţe cu droguri de mare risc
Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat că într-un magazin care aparție ANAF, din Târgu Jiu, s-au descoperit peste 900 de pliculețe cu droguri de mare risc, puse la comenrcializare. Pliculețele au fost puse în vânzare cu 25 de bani bucata.
Toate cele peste 900 de plicuri ridicate de DIICOT de la magazinul ANAF din Târgu Jiu sunt droguri, arată analiza chimică realizată la un laborator de specialitate la cererea DIICOT.
„A venit raportul preliminar. Sunt droguri de risc şi mare risc, dar cu menţiunea că ele la momentul acela (al confiscării – n.r.) nu erau considerate droguri. Toate sunt. Cam 600 sunt droguri de risc şi de mare risc şi vreo 300 sunt substanţe psihoactive. Deci toate sunt droguri. (…) Pe pliculeţe scria îngrăşământ natural", a declarat Mihaela Porime, procuror şef la structura centrală a DIICOT.
Pliculeţele au fost scoase la vânzare la 25 de bani bucata. Ele au fost confiscate în anul 2011, iar la acea vreme au fost expertizate şi încadrate la categoria seminţe de flori sau îngrăşământ natural. Între timp legislaţia s-a schimbat, iar comercializarea lor a devenit ilegală.
Sursa romaniatv.net