DGASPC Arad, în parteneriat cu Primăria orașului Sântana și comunitatea locală, sprijin pentru o familie de ucraineni refugiați, persoane cu dizabilități
De la începutul exodului cetățenilor ucraineni care se refugiază sau tranzitează țara noastră, inclusiv prin orașul Sântana au trecut, în drumul lor spre alte țări din Occident, mai multe grupuri de ucraineni refugiați din calea războiului. Cu toții au fost sprijiniți de autoritățile și comunitatea sântâneană.
Un caz mai special este cel al unei familii din Ucraina, formată din persoane cu dizabilități. Daniel, un băiețel în vârstă de 7 ani este diagnosticat cu mai multe boli extrem de grave: hidrocefalie cu shunt ventriculo-peritoneal, tetrapareză spastică și Spina bifida, fiind încadrat în grad de handicap în Ucraina. În disperarea lor de a părăsi cât mai repede țara, căruciorul special al copilului și proteza aparținând tatălui, care are un picior amputat, au fost uitate în casa care le-a fost ulterior, din păcate, și bombardată.
Pentru că nu au rude în alte țări și nici nu alt ajutor, familia este acum cazată într-o casă aparținând Asociației Penticostale Philadelphia din Sântana unde vor rămâne până când, speră ei, se vor putea întoarce acasă. Autoritățile locale și membrii comunității s-au implicat imediat în ajutorarea acesteia.
Daniel Tomuța, primarul orașului Sântana
“Am reușit ca urmare a mobilizării exemplare a comunității noastre să punem la dispoziția acestei familii atât de greu încercată o casă cu tot ce le este de trebuință, de la alimente până la articole de igienă personală, pentru a nu le simți că le lipsește ceva. Tot în acestă perioadă, noi am sprijinit cu tot ce au avut nevoie pentru câteva zile încă alte trei grupuri de ucraineni care s-au oprit temporar la noi, dar care aveau rude în alte țări și au dorit să își continue drumul”.
DGASPC Arad coordonează la nivel județean un grup operativ pentru asistarea minorilor neînsoțiți provenind din Ucraina, dar și a altor cetățeni ucraineni aflați în situații vulnerabile, persoane cu dizabilități și vârstnici. Din grupul operativ fac parte reprezentanți ai DGASPC Arad, Direcția de Sănătate Publică Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad și ai mai multor organizații neguvernamentale.
„Imediat cum am aflat de sosirea acestei familii, alcătuită în totalitate din persoane cu dizabilități, ne-am deplasat la Sântana împreună cu medicii noștri din serviciile de specialitate. Am reușit să analizăm, ca urmare a discuțiilor cu mama copilului, situația medicală delicată a acestuia. În prima fază am reușit să facilităm achiziționarea, cu ajutorul domnului Ciprian Cristea, președintele Asociației Rubio Pro Copilarie Pro Viața, a unui scaun rulant special adaptat pentru băiețel, urmând ca acesta să fie văzut de un medic specialist pentru o evaluare și întocmirea unui plan de servicii de care atât el, cât și familia vor beneficia cât timp rămân în județul Arad. Le mulțumim tuturor arădenilor care s-au implicat, de la declanșarea acestei crize fără precedent, în ajutorarea persoanelor refugiate. Numai împreună putem reuși în astfel de momente de răscruce!„ declară Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.