Dezvelirea plachetei Centenar, sub egida Consiliului Judeţean Arad
Consiliul Județean Arad a organizat astăzi un eveniment important, inclus în seria de manifestări care marchează acțiunea națională a Aradului, în Marea Unire, desfășurate în 13-14 noiembrie 1918.
Pentru a cinsti cum se cuvine importanța clădirii în care, cu exact 100 de ani în urmă, erau așteptați delegații Consiliului Național Român și ai Guvernului Ungariei să trateze despre viitorul Transilvaniei, a fost dezvelită o epigrafă aniversară care evocă negocierile care au dus, într-un final, la Marea Unire. „Această clădire, prin Sala «Iuliu Maniu», reprezintă un reper al istoriei, al demersurilor făcute de partea transilvană în realizarea unui ideal: Marea Unire. Prin dezvelirea acestei epigrafe întărim caracterul istoric al clădirii și reamintim locul pe care îl are în evenimentele care au dus la Unirea de la Alba Iulia”, a afirmat Iustin Cionca.
Evenimentul a fost de o solemnitate deosebită. Și-au dat concursul Garda de Onoare Apulum, de la Alba Iulia, Garda Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Ansamblul Centrului Cultural Județean şi Corul Facultății de Teologie. Epigrafa, realizată de artistul plastic arădean Dumitru Paina, a fost sfințită de Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în fața unei asistențe de câteva sute de persoane care a blocat trotuarul din fața fostului Palatul al Comitatului.