Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Despre sudorița care le dă lecții de viață bărbaților ce se epilează și despre răspopiți convertiți la sudură

Despre sudorița care le dă lecții de viață bărbaților ce se epilează și despre răspopiți convertiți la sudură
Comentează 0

Zilele acestea, când o nouă serie de ucenici ai Școlii de Sudură CRIȘAN a ajuns la jumătatea cursului, am ”luat pulsul” mai multor viitori sudori, cât și celor ce se ocupă de formarea lor:

         Gabi Chițescu, maistru instructor: ”În această serie avem 7 cursanți și evoluția lor este foarte bună, sunt extrem de interesați să învețe cât mai bine meserie, să plece un un bagaj de cunoștinte cât mai bun, pentru că piața arădeană, națională și externă are o extraordinar de mare nevoie de sudori. Iar cum școlile profesionale sunt închise, sunt foarte puține alternative. Sudorii noștri sunt angajați imediat ce termină școala, dar, din păcate pentru România, marea lor majoritate pleacă în străinătate, căci diploma pe care o eliberă noi, fiind emisă de către Ministerul Învățământului, este recunoscută peste tot un lume. Cursul ține aproximativ trei luni, în care noi facem un fel de ”terapie de șoc” numai pe sudură și desen tehnic, dar insistăm cel mai mult pe practică. Deoacere omul când de duce într-o firmă, într-o fabrică, el se angajează cu probă de lucru, nu numai cu diploma. Diploma este necesară, pentru că nu poți intra în concurs fără ea, dar esențială e proba de lucru. În domeniul mecanic, ce se lucrează azi cu oțelul, 70% este sudură. Nu poți să faci un vagon, nu poți să faci o locomotivă sau un vas, până și în industria tehnicii dentare se lucrează acum cu sudură, la fel în industria alimentară și industria auto. Din nefericire suntem nevoiți să importăm acum sudori din afară și aducem din Asia, din Egipt, din Ucraina, din Vietnam. Aradul are o tradiție pozitivă în sudură, căci intotdeauna la concursuri am urcat pe podium, chiar ne-am adjudecat locul unu sau doi la concursurile naționale, așa că la capitolul profesie egal sudor stăm foarte bine. Din fericire pentru noi în această serie avem și o doamnă, care s-a hotărât să invețe această meserie, căci sunt femei ce au abilități foarte bune în domeniul acesta. În perioada comunistă erau foarte multe femei care lucrau în acest domeniu al sudorii, însă, din păcare, acum sunt tot mai puține. Cei (sau cele) care doresc să urmeze aceste cursuri de sudură trebuie să aibă minimum 8 clase absolvite, vârsta nu contează, dar, mai ales, contează să abă dorința de a învăța această meserie”.

Oana, viitoare sudoriță: ”Am 35 de ani și am hotărât să urmez cursul de sudură sprijinit și de șefii, de patronii mei. Am fost la început puțin sceptică, având în vedere că prejudecățile sunt că aceasta este o meserie strict pentru sexul masculin, dar acum pot să garantez că nu este așa. Și mi-am dat seama de asta încă din primele zile, cunoscând echipa, o echipă de profesioniști, plină de respect și răbdare, niște meseriași pe care poți să-i întrebi fără jenă orice. Șefa mea a fost cea care mi-a propus să urmez acest curs și îi mulțumesc pentru asta. Cursul are o durată de trei luni, cu o frecvență zilnică, începând de luni și până vineri și nu am lipsit nici într-o zi, căci am observat că în fiecare zi e de învățat câte ceva. Aș recomanda cu multă căldură acest curs și altor femei, căci, deși suntem doar la jumătate, simt că am învățat foarte mult și sunt convinsă că mă voi descurca apoi la locul de muncă”. 

            Dorin, sudor în formare: ”Am 37 de ani și îmi place foarte mult această meserie, căci este o meserie sigură, căutată, bine plătită. Însă eu doresc să îmi deschid propria mea firmă de confecții metalice, iar dacă afacerea nu va merge cum vreau eu, nu va fi nici o problemă să-mi găsesc un loc de muncă în Arad sau chiar în străinătate”.

           Mihai Florentin, viitor sudor: ”Sunt de loc din orașul Nehoiu, județul Buzău, am lucrat 8 ani în Germania ca și operator CNC și din cauza unor probleme de sănătate am revenit în țară, căci acolo era un mediu destul de toxic și acum am ales să pășesc pe urmele tatălui meu și să urmez școala de sudură. După ce voi absolvi acest curs o să merg cu tatăl meu în Danemarca, acolo unde el lucrează de ani buni și astfel am și eu o opurtunitate pe care nu vreau să o ratez”.

         Ioan Marin Crișan, patronul și sufletul școlii: ”Școala de Sudură în luna August va împlini 10 ani dfe la înființare și am satisfacția de a o fi construit de la zero cu mâinile mele și, desigur, împreună cu familia și de aceea am niște satisfacții deosebite.Primii 5 ani au fost foarte grei, fiind numai pe pierdere, căci erau cheltuieli foarte mari, curent, argon, electrozi, sârmă, nu în ultimul rând profesorii, or, fiind o școală privată, eu de la stat nu am primit nici un leu, dar am rezistat. Am știut dinainte că o să pierd la început, dar eu câștigam în primul rând din comercializare, căci și comercializez materiale de sudură. Dar cu timpul rezultatele și satisfacțiile vin și acum constat că majoritatea celor care se înscriu la cursuri sunt tineri. Tineri care investesc în ei, în meseria lor, am avut din Buzău, din Maramureș, am avut mulți și cu dizabilități și, desigur, acestora le-am redus prețul, căci am fost bucuros că personae cu dizabilități, în loc să ceară bani de la stat, preferă să învețe o meserie și să muncească și de asemenea am avut o mare satistacție făcând un parteneriat cu Universitatea ”Aurel Vlaicu”, parteneriat prin care elevii cei mai buni au fost înscriși la universitate și, iată că anul acesta vor absolvi deja primii patru ingineri, care știu și meserie și teorie. Așa că prevăd ca în maxim zece ani inginerii formați la Arad o să fie cei mai căutați pe piața muncii. În fiecare serie avem aproximativ 12 cursanți, căci nu putem să ne ocupăm de formarea mai multora în același timp. Am calificat doi ani consecutiv pentru FORD Craiova, am calificat de asemenea sudorii pentru o firmă de agricultură din județul Timiș, care înainte se plângeau că li se rupe frecvent sudura, iar acum sunt cei mai buni prieteni cu noi. Am constituit, de asemenea o Asociație Profesională de Sudură, pe care vrem să o întărim, căci sunt convins că prin meseria asta de sudor, noi vom participa intens la economia țării. Căci o economie, care nu are mână de lucru calificată, nu va performa. Așa că ar fi foarte bine să se mărească cât mai mult numărul de școli profesionale, indiferent de profil. Să fie mână de lucru calificată. Și pentru muncitori este bine, căci oriunde merg sunt priviți ca profesioniști calificați și vor câștiga pe ușor peste 1200 euro. Meseria fiind bine plătită, omul poate să trăiască, să-și întrețină familia, copiii … Și sunt plăcut surprins că, după zece ani, în această serie avem și o femeie. E clar că Aradul este un oraș industrial cu firme care se respectă și în fabricile de odinioară au fost femei sudor cu sutele. Dar în 30 de ani lumea s-a schimbat cu totul și, după cum vedeți, acum au început bărbații să se rujeze și penseze. Așa că Oana, doamna trimisă la cursul nostru de sudori de către firma ei din vecini (Zona Industrială Arad), a ajuns să le dea lecții de viață barbaților care se epilează. Și, ajunsă abia la jumătatea cursului, îi depășește în măiestrie pe sudorii cu experiență. Așa că eu le încurajez pe toate femeile să poftească la aceste cursuri, căci vor avea apoi posibilitatea de a câștiga bani frumoși. Am avut cursanți și de 60 de ani și, de asemenea și cu studii superioare (fizică atomică București), am avut preoți, care au renunțat la popie, și acum mi-au comunicat că au firma lor unde câștigă 500 de euro pe săptămână, am avut juriști, ce nu s-au regăsit în avocatură și acum au o meserie pe care o pot practica oriunde în lume, căci diplomele noastre sunt autorizate de Ministerul Educației și Ministerul Muncii și recunoscute în tot Occidentul. Am foști cursanți care acum lucrează chiar și în îndepărtata Australie.  Acum, după ce terminăm această serie, suntem invitați la o firmă mare, DAMEN, în Mangalia, unde avem un proiect pentru platforme marine, câștigat împreună cu prietenii noștri japonezi și acolo o să stăm o lună de zile pe cheltuiala lor. Este un proiect foarte provocator, căci nu oricine poate să lucreze la nave și la platforme ce se află în ocean, în apă sărată și la presiuni mari. Cum s-ar zice, suntem recunoscuți și pe plan international, iar la Talinn am obținut locul 6 din 34 de țări participante. Ideal ar fi ca fiecare să-și găsească acea profesie în care să se re-găsească și părinții să înțeleagă, oricât și-ar iubi copiii, că nu pot să-i facă domni cu forța. La seria trecută, cea din Decembrie, de exemplu, nici nu s-a terminat cursul și au și venit la mine diferite firme să-i angajeze pe cursanți. Adică vreau să subliniez că, stăpânind această meserie, oamenii au siguranța zilei de mâine. Mai am încă un proiect ambițios,care se va desfășura pe malul Mureșului, și anume formarea sudorilor sub apă. Avem atâtea poduri și alte obiective și nu știi când vine un necaz și nu se găsesc specialiști. Va fi un proiect foarte dificil, dar am niște prieteni la Mangalia, care sunt dispuși să mă ajute, căci e un lucru periculos, trebuie să te scufunzi și să sudezi atunci când sunt -10 Grade afară, iar apa are 20 de metri adâncime. Am văzut că multe țări au rămas cu lucrările blocate, căci sunt scafandri, dar nu sunt sudori. Și atunci noi combinăm cele două meserii și avem și sprijin din partea Primăriei Arad, mai exact viceprimarul Faur mi-a promis sprijinul în acest proiect foarte greu, care va fi un proiect transfrontalier, în care se vor mai implica și Ungaria și Serbia”.

 

A consemnat:

Vasile de Zărand

Galerie foto (24)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite