Despre arta povestirii la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Un festival, „Magia Cuvântului” aflat la ediția a XI-a și un subiect extrem de interesant, storytelling-ul, a adunat studenți și profesori în sala festivă a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad la Conferința „Strategii de învățare bazate pe storytelling în pedagogia dramatică” și, mai apoi, la atelierele de lucru care au oferit participanților instrumentele pentru a aplica tehnici ale povestirii în procesul de învățământ.
Au fost alături, inspectorul școlar general Marius Gondor, directorul festivalului, Mihaela Blaga de la Bibioteca Județeană Arad, profesori și studenți ai Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială.
Prezentările povestitorilor celebri, recunoscuți la nivel international: Paola Balbi (povestitoare, membră a Consiliului de Administrație al Federației Europene de Storytelling, președinte Asociația de Storytelling ”Raccontami Una Storia” Roma, Italia), John Row (storyteller, director World Storytelling Festival, Marrakech, Maroc), Adriana Ene (povestitoare, psihoterapeut, realizatoarea emisiunii Radio-TV Trinitas - Bucuria poveștilor), Hans Laurens (povestitor, Asociația de Storytelling ”Tell me a story” Copenhaga, Danemarca), precum și a povestitoarei arădence Giorgiana Popan au captat atenția publicului.
S-au bucurat de fascinația poveștilor nu doar cei prezenți în sala de conferințe, ci și cei peste 1500 de participanți care au urmărit online evenimentul pe canalul de youtube al Asociației AtelieR de cuvinte și pe zoom.
„Ne bucurăm să organizăm și să găzduim această conferință în spațiul universității. Storytellingul reprezintă o resursă excelentă pentru mediul preuniversitar și universitar care schimbă percepția asupra actului predării, captează atenția copiilor și asigură succesul unei lecții reușite. Numărul mare al celor prezenți atât în online și cât și fizic a confirmat interesul pentru acest subiect. Mulțumesc echipei de la Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială pentru implicare și pentru deschiderea către alte domenii ce pot aduce un plus de valoare actului didactic”, a declarat Ramona Lile, rectorul UAV.
Conferința a fost organizată de Asociația AtelieR de Cuvinte și EduStory Teaching Space, Biblioteca Județean „Alexandru D. Xenopol”Arad, Școala „Sf. Ierarh Nicolae” Arad, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad și Inspectoratul Școlar Județean Arad.a