Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Delegație germană în Arad

Delegație germană în Arad
Comentează 0

Viceprimarul  Călin Bibarț a primit, luni dimineață, o delegație a orașului german Rottenburg – Stuttgart, din care au făcut parte primarul Stephan Neher, episcopul Gebhard Fürst, Monsignor Dr. Heinz Detlef Stäps și rectorul Universității de Științe Aplicate din Rottenburg, Bastian Kaiser.

La întâlnirea din această dimineață au fost prezenți și reprezentanți ai Universității de Vest  „Vasile Goldiș”, în condițiile în care între cele două instituții de învățământ superior există un parteneriat strategic încă din anul 2004.

”Vizita oficialilor din Rottenburg are ca obiectiv dezvoltarea de relații de colaborare atât la nivel economic, cât și  realizarea de contacte între instituțiile culturale și de învățământ din cele două localități. La finalul întâlnirii viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a vorbit despre demararea procedurilor de  înfrățire între cele două orașe. Oraşul Rottenburg ar deveni prima  localitate  din Germania înfrățită cu orașul de pe Mureș”, arată un comunicat al Primăriei Arad.

Delegația va vizita mai multe obiective și instituții, printre care Catedrala Catolică, Centrul German Schiller și Mănăstirea Franciscană din Radna.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite