Declaraţia pe propria răspundere, valabilă numai în format fizic. Noile precizări ale autorităţilor
Reprezentanţii Sindicatului Europol atrag atenţia că delcaraţiile pe propria răspundere completate şi semnate cu ajutorul aplicaţiilor de pe dispozitivele mobile nu sunt recunoscute de autorităţi.
„Aducem în discuţie situaţia declaraţiilor pe proprie răspundere care sunt semnate în mod direct pe telefonul mobil şi care din acest motiv nu pot angrena răspunderea penală a persoanelor care le utilizează, în cazul în care se constată ulterior că acestea sunt false, deoarece, la acest moment, în legislaţie nu este prevăzută altă modalitate de autentificare a documentelor de către persoanele fizice, decât prin semnătură olografă", susţin reprezentanţii Sindicatului Europol într-o postare pe propriul site.
Aocatul Adrian Cuculis susţine că, din punct de vedere legal, nu vom mai putea prezenta această declaraţie pe telefon, după ce am fotografiat originalul, aşa cum era permis în primăvară.
„Este vorba de o semnătură olografă realizată pe un sistem electronic neomologat. Nu este o dovadă scrisă, dacă avem în vedere ce se spune în legislaţie. Drept urmare, persoana care prezintă în acest format documentul este pasibilă de amendă", a precizat Adrian Cuculis, potrivit adevarul.ro.
Model DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE pentru deplasarea în intervalul 23:00-05:00
Reamintim că circulaţia persoanelor în afara locuinţei, în intervalul orar 23.00 - 05.00, este interzisă în toate localităţile din România, începând de luni, 9 noiembrie.
Deplasarea în acest interval va fi permisă doar în următoarele situaţii, pe baza legitimaţiei de serviciu, a adeverinţei eliberate de angajator sau a declaraţiei pe propria răspundere, în funcţie de situaţie. Cei care sunt prinşi pe stradă în intervalul menţionat mai sus şi care prezintă la control o declaraţie completată şi semnată pe mobil sau o fotografie a acesteia riscă amenzi cuprinse între 500 lei şi 2.500 de lei.
Formularele pentru declarația pe propria răspundere și adeverința de la angajator pot fi descărcate și de pe site ul stirioficiale.ro.
Sursa: romaniatv.net