Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Decizie DEFINITIVĂ în dosarul FNI. Câți ani de pușcărie riscă Vîntu

Curtea de Apel Bucureşti urmează să pronunţe, astăzi, o decizie definitivă în dosarul FNI, cauză în care este trimis în judecată omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. În primă instanţă, Vîntu a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare, magistraţii dispunând şi să îi fie confiscate şapte milioane de dolari.

Decizie DEFINITIVĂ în dosarul FNI. Câți ani de pușcărie riscă Vîntu
Comentează 0

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti ar urma să pronunţe, miercuri, sentinţa definitivă în dosarul FNI, în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu este judecat pentru spălare de bani.

În februarie 2015, Vîntu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la o pedeapsă de şase ani şi patru luni de închisoare, pentru spălare de bani, fiind achitat pentru instigare la delapidare. Instanţa i-a confiscat omului de afaceri şapte milioane de dolari.

În prezent, Vîntu este încarcerat în urma unei condamnări de şase ani şi două luni de închisoare, pedeapsă primită în iulie 2016, după ce a fost acuzat de devalizarea societăţii Petromservice.

În septembrie 2012, Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în dosarul FNI, fiind acuzat de procurorii Parchetului instanţei supreme  de spălare de bani şi instigare la delapidare.

Cercetările au vizat devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), Băncii Agricolă (BA), Băncii de Investiţii şi Dezvoltare - BID şi Băncii Române de Scont.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite