Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

De vorbă cu Ciprian Iliuţă, profesorul arădean de nota 10 de la examenul de Definitivat

De vorbă cu Ciprian Iliuţă, profesorul arădean de nota 10 de la examenul de Definitivat
Comentează 4

Mulţi critică situaţia din învăţământul românesc, însă când tineri profesori precum Ciprian Iliuţă reuşesc să obţină maximul la examene precum cel de Definivat, realizăm că există speranţe. Ciprian Alexandru Iliuță este proaspăt profesor de geografie la Școala Gimnazială din Zăbrani și Școala Gimnazială „Pavel Covaci” din Macea. Studiile universitare le-a urmat la Facultatea de Geografie din Cluj şi este absolvent al Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” (promoția 2018). Încă de pe băncile liceului Ciprian s-a făcut remarcat în lumea Geografiei, fiind olimpic naţional la materia pe care astăzi o predă cu mult drag copiilor, aşa cum lui i-a fost insuflată de către profesorul Marius Ţiu. 

„Notele de anul acesta (9,60 la examenul de titularizare și 10 la examenul de definitivare în învățământ, ambele fiind cele mai mari din țară) reprezintă o încununare a pasiunii mele pentru această disciplină-Geografia. Pregătirea pentru aceste examene a fost una intensă, care a necesitat multe luni de pregătire și multe nopți nedormite. Din fericire, experienta acumulata în cadrul multiplelor participări la faza națională a olimpiadei de geografie m-a ajutat mult în vederea abordării examenelor. Cu toate acestea, consider că s-a meritat, având acum ocazia sa îmi exercit meseria cu drepturi depline. Aștept cu nerăbdare inceperea școlii pentru a continua sa le insuflu elevilor dragostea pentru geografie și a face performanță cu aceștia la concursurile și olimpiadele școlare”, a declarat Ciprian Iliuţă.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite