De unde se vor tăia fonduri pentru legea pensiilor?
Guvernul Orban trebuie să facă față creșterii pensiilor cu 40% din septembrie 2020, decizie care se lovește de o lipsă cruntă de fonduri, motiv pentru care Executivul se vede nevoit să facă
Guvernul Orban a identificat mai multe zone unde va aplica ”măsuri severe de reducere a cheltuielilor bugetare”, în așa fel încât să poată implementa legea pensiilor, a declarat la RFI, șeful cancelarului premierului, Ionel Dancă.
Oficialul guvernamental spune că Executivul este conștient de presiunile pe care le va pune asupra bugetului legea pensiilor, care prevede o majorare de 40% a pensiilor în septembrie 2020: ”Suntem conștienți de această presiune. În același timp, vorbim despre o lege adoptată în Parlament, iar viziunea Guvernului Orban este că această lege trebuie respectată, pentru că ne-am angajat în fața cetățenilor că vom respecta toate drepturile salariale și drepturile la pensie legale în vigoare și garantăm plata acestora”.
Șeful Cancelariei premierului declară că ”soluții pentru a acoperi această cheltuială există în acest moment la nivelul proiectului de buget pentru anul viitor, vor fi prezentate public. Sigur că impactul va fi o creștere suplimentară a deficitului pentru anul viitor, probabil undeva cu un 1% din PIB. Vom aplica măsuri severe de reducere în altă zonă de cheltuieli bugetare, pentru a face spațiu și loc pentru această presiune”.
De unde se vor tăia fonduri pentru legea pensiilor?
”În zona de cheltuieli cu bunuri și servicii, în zona de cheltuieli cu funcționarea administrației publice. Noi ne-am asumat un program amplu de restructurare și eficientizare a administrației publice. Un prim pas a fost făcut prin reducerea numărului de ministere de la 26 la 16 ministere, iar etapa următoare este cea legată de reorganizarea acestor ministere, prin comasarea mai multor agenții și instituții subordonate, astfel încât să avem un aparat administrativ mult mai suplu și eficient, care să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor. Există spațiu în această zonă de reducere a cheltuielilor. De asemenea, vorbim despre alte zone, unde am putea gândi mai multe măsuri, care să lase resursa bugetară pentru alte priorități, vorbim despre zona cheltuielilor cu dobânzile”, a explicat Dancă.
Sursa: realitatea.net