DE SUFLET - Cel mai frumos parfum din lume
1. Lecţii.
Am învăţat că cel mai frumos parfum din lume e mirosul omului pe care îl iubeşti. Am învăţat că frumuseţea adevărată vine din interior şi că oamenii cu adevărat frumoşi nu stau în lumina reflectoarelor, ci se lasă descoperiţi. Şi am învăţat că oamenii frumoşi sunt tot mai puţini. Am învăţat că puterea unei femei nu constă doar în luptă. Ci în abilitatea de a renunţa atunci când realizează că luptă în zadar. Am învăţat că în iubirea adevărată sentimentele sunt atât de profunde încât se depăşesc barierele fizice dintre cei doi şi nevoia de a se avea unul pe celălalt. Că doi oameni se pot iubi în tăcere, fără a se atinge. Am învăţat că oamenii care îmi sunt dragi nu sunt nemuritori şi că trebuie să-i preţuiesc mai mult pe cei care mi-au rămas.
Am învăţat că nu există această expresie „nu am timp”, ci ea, în realitate înseamnă „nu eşti în lista mea de priorităţi”. Şi am concluzionat că multă vreme nu am ştiut să-mi ordonez priorităţile în viaţă. Am învăţat că fericirea adevărată ţi-o oferă numai oamenii, iar lucrurile îţi aduc doar satisfacţii temporare, care nu au nicio legătură cu sufletul. Însă mulţi nu pot distinge asta şi se lasă păcăliţi de fericiri trucate. Am învăţat să nu am regrete. Aşa că, mi-am trecut şi cele mai nefericite momente în carneţelul de lecţii de viaţă şi am zâmbit pentru că am avut ocazia să mă întăresc.
Am învăţat că cinstea este o mare virtute şi că, în primul rând îmi foloseşte mie, fiindcă mă înalţă. Şi am văzut că tot mai puţini sunt cinstiţi. Am învăţat că lacrimile sunt cuvinte pe care inima nu le poate rosti, însă de multe ori, cei care nu plâng suferă cel mai mult. Şi am învăţat că şi un bărbat adevărat are dreptul să plângă. Am învăţat că nu există o reţetă pentru a trăi corect şi că de fapt singurul lucru greşit e să faci excese. Am învăţat că nu-i poţi face pe oameni să te iubească, dar îi poţi face să nu te uite niciodată. Am învăţat că un judecător adevărat nu va judeca niciodată omul, ci faptele sale.
Am învăţat că singurătatea este una din cele mai mari poveri sufleteşti, dar este necesară pentru autocunoaştere. Şi am învăţat că sunt în continuare singură, pentru că încă nu ştiu să răspund la întrebarea „Cine sunt eu?”. Dar am început să înţeleg că EU sunt alegerile pe care le fac şi ca să evoluez trebuie să mă iert pentru cele greşite şi să mă accept, altfel nu o va face nimeni. Am învăţat că pacea interioară este dată de armonia dintre minte şi suflet, iar ca să ai pace trebuie să-ţi calmezi mintea mai întâi.
Am învăţat că prietenia adevărată e garantată pe viaţă şi deşi nu am mai vorbit cu anii cu un prieten drag, sufletele noastre au fost mereu unul lângă celălalt. Am învăţat că nu trebuie să intervin între doi oameni când se ceartă şi că de multe ori cei care se ceartă cel mai aprig, se iubesc cel mai mult. Şi am învăţat că timpul îţi poate aduce înapoi un om, pe care-l credeai pierdut pe veci. Am învăţat că a urî ploaia este un mare egoism şi-atunci am început s-o iubesc, pentru că ea înseamnă belşug.
Am învăţat că nu există atei, ci doar oameni care-şi construiesc ziduri în jurul lor. Şi oricât de groase şi înalte ar fi acele ziduri, omul potrivit va reuşi mereu să le dărâme. Am învăţat că indiferent ce cărări apucăm, există oameni care ne sunt destinaţi să ne taie calea şi să ne schimbe pentru totdeauna. Am învăţat că liniştea o afli în casa Domnului şi în natură, iar despre relaţia mea cu Dumnezeu nu trebuie să ştim decât noi doi. Am învăţat că nu există rai şi iad şi că toţi îngerii şi toţi diavolii sunt printre noi. Şi am învăţat că şi eu sunt înger şi drac. Depinde cum alegi să mă tratezi.
Am învăţat că şi cel mai raţional om îşi pierde minţile în faţa iubirii. Am învăţat să fiu prudentă cu cine mi-a trădat încrederea, dar că în viaţă, e înţelept să acorzi a doua şansă. Am învăţat să evaluez succesul după valorile la care trebuie să renunţ pentru a-l obţine. Şi am concluzionat că uneori, atunci când nu am obţinut ceva ce mi-am dorit cu ardoare, a fost cel mai bun lucru ce mi s-a întâmplat. Am învăţat că bogăţia nu înseamnă a avea, ci a da. Am învăţat că săracii sunt cei care nu ştiu să zâmbească.
Am învăţat că cei mai buni terapeuţi nu sunt psihologii ci prietenii, muzica şi dansul. Am învăţat că „bună ziua” „te rog frumos” şi „mulţumesc”, încă au puteri magice.
Şi am învăţat că oamenii nu citesc deloc postările cu texte lungi aşa că, îţi mulţumesc că ai ajuns cu cititul până aici şi mă bucur că zâmbeşti în acest moment.
Şi am învăţat că încă mai am atât de multe de învăţat...!
Mihaela Phoenix