De la UNITER, la TESZT. Spectacolul arădean “Orașul nostru” – pe scena Festivalului Euroregional de Teatru
Nominalizat la categoria “Cel mai bun spectacol” în cadrul Galei Premiilor Uniter de anul acesta, spectacolul “Orașul nostru” după Thorton Wilder, producție a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad ajunge și în fața publicului timișorean. El va fi prezent în cadrul Festivalului Euroregional de Teatru TESZT, în 23 mai, de la ora 17.00, în sala mare a Teatrului Maghiar „Csiky Gergely”
Demersul teatral propus de Cristian Ban este unul special. Folosind ca pretext un text consacrat semnat de Thorton Wilder, el readuce la viață povești ale Aradului din alte vremuri.
“Spectatorii sunt martorii unor povesti de viata emoționante ale unor aradeni care au trăit în urmă cu un secol, oameni obișnuiți sau oameni care au rămas în istorie. Un astfel de exemplu este cel al Margaretei Braun, mostenitoarea Casei de modă ,,Fortuna” și prima femeie care a condus un autoturism în Arad.” – spun creatorii spectacolului
“Orașul nostru este o mare provocare pentru mine și pentru echipa de actori arădeni. Mai ales că textul a fost adaptat de mine special pentru ei și chiar dacă este vorba despre orașul Arad, mă bucur că spectacolul nostru are o viață bună și este apreciat indiferent unde se joacă.” – spune regizorul Cristian Ban
Spectacolul îi reunește pe aceeași scenă pe actorii: Ioan Peter, Alex Margineanu, Cecilia Lucanu-Donat, Angela Petrean-Varjasi, Stefan Statnic, Dorina Darie-Peter, Roxana Sabău, Alina Vasiljević, Robert Pavicsits și Calin Stanciu. Scenografia poartă semnătura Cristinei Milea.
Montarea semnată Cristian Ban și prezentă în cadrul Festivalului TESZT 2018 este parte a unui proiect mai amplu început cu spectacolul “Ai mei erau super” și, care se va încheia la finalul lunii mai, cu o nouă premieră. Este vorba despre spectacolul “Să ne cunoaștem mai bine”, producție care va vedea lumina rampei în 31 mai, la ora 19, în sala Studio a Teatrului Clasic “Ioan Slavici”.