„De la România Mică la România Întregită (1859-1918)”, în organizarea Universității de Vest „Vasile Goldiș”
Complexul Universitar de Studii Multiculturale și Patrimoniale al Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, în parteneriat cu Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității, a organizat, miercuri 25 ianuarie 2017, la Casa Universitarilor și Studenților, din cadrul UVVG, o masă rotundă dedicată Centenarului Marii Uniri sub genericul „De la România Mică la România Întregită (1859-1918)”.
La întâlnirea coordonată și moderată de prof. univ. dr. Marius Ioan Grec, director al CUSMP, au participat elevi, studenţi, masteranzi, cadre didactice de la Facultatea de Științe Socio-Umane a UVVG, istorici şi oameni de cultură din Arad.
În cadrul evenimentului au fost evocate cele mai importante momente istorice, care au contribuit la desăvârșirea Statului Național Unitar Român, în intervalul: 1859-1918 și au prezentat alocuțiuni: conf. univ. dr. Sorin Bulboacă (Președintele Filialei Arad a Societății de științe istorice), lector univ. dr. Stelean Ioan Boia (istoric), dr. Emil Arbonie (Centrul de Studii „Ioan Slavici”).
Prof. univ. dr. Marius Grec, directorul Complexului Universitar de Studii Multiculturale și Patrimoniale din cadrul UVVG a declarat: „Am marcat ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor, printr-o masă rotundă la care au participat istorici de la Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de istorie și intelectuali ai Aradului, în mijlocul studenților de la specializare Istorie a Facultății de Științe Socio-Umane. A fost o dezbatere deosebit de interesantă în care cei participanți au pus în discuţie aspecte mai cunoscute sau mai puțin cunoscute, făcându-se o trecere în revistă de la ceea ce se numește Mica Unire, Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 până la 1 decembrie 1918.
Să nu uităm că ne aflăm în pragul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, iar România creată la 1 decembrie 1918 este rodul luptei pentru unitate a unor generații, idealul tuturor românilor care putem spune că a început cu Unirea de la 24 ianuarie 1859 și s-a finalizat la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia prin efortul depus și de foarte mulți concetățeni ai noștri, arădeni de excepţie, cum ar fi Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu.
Cei prezenți au adus în fața studenților, personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, epoca respectiva, modul în care românii, moldoveni și munteni, au reușit să se pună de acord că este nevoie de unitate pentru a realiza ceea ce în istorie a intrat sub numele de România mică. S-au creat astfel bazele pentru viitoarea unitate națională, proclamată la 1 decembrie 1918. Din păcate, România de astăzi nu mai arată ca la 1 decembrie 1918, dar să sperăm că Centenarul Marii Uniri ne va găsi împreună, pe toții românii.
S-a subliniat și în cadrul acestei întâlniri că este nevoie de amplasarea la Arad a Monumentului Marii Uniri pentru că avem nevoie de monumente în măsura în care acestea ne aduc în memorie pe marii noștri înaintași și momentele importante ale istoriei naționale. Monumentele se ridică pentru a marca evenimente deosebite, iar Marea Unire de la 1 Decembrie este legată de numele Aradului”.
Daniel Albu