De ce a vrut un tânăr să se urce pe tramvai? Ce s-a întâmplat cu acesta și unde s-a refugiat?
Un arădean în vârstă de 27 de ani care a devenit violent în zona Boul Roșu, la primele ore ale dimineții, a fost încătușat de către polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și ulterior, la doar o oră distanță, a fost internat la secția de psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
P.D.F, în vârstă de 27 de ani, fără ocupație, domiciliat pe strada Preparandiei din municipiu și-a vărsat furia escaladând un tramvai, motivând că mijlocul de transport în comun era pe punctul de a-l călca și, ulterior, a răsturnat coșurile de gunoi din zonă. În urma unui apel telefonic inițiat, la ora 08.53, la numărul de telefon al dispeceratului Direcției Generale Poliția Locală Arad, echipajul operativ s-a deplasat la fața locului depistându-l pe arădean la ora 09.10, în incinta casei de pariuri din zona Boul Roșu, unde acesta se refugiase după plecarea tramvaiului. A fost nevoie ca polițiștii locali să îl încătușeze pe tânărul recalcitrant, acesta aflându-se într-o stare de maximă surescitare.
Amendat de șapte ori
Ulterior, agenții DGPL Arad au apelat numărul unic de urgență 112, iar P.D.F. a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Arad. Polițiștii locali au escortat ambulanța cu care acesta a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Fiind un personaj care prezintă antecedente în privința unor episoade similare celui consumat în această dimineață, la ora 09.45 arădeanul a fost internat la secția de psihiatrie a SCJU Arad, sub escorta echipajului operativ al DGPL Arad. Pentru tulburarea ordinii și liniștii publice P.D.F. a fost amendat de către polițiștii locali de șapte ori pe parcursul anului precedent. Și în această dimineață, la ora 08.00, arădeanul a fost sancționat contravențional de către un echipaj al Serviciului Ordine Publică și Circulație aflat în patrulare în zona Boul Roșu, cu o amendă de 300 de lei, pentru proferarea de injurii și expresii jignitoare. Pentru ieșirea sa violentă, pe numele bărbatului urmează să fie întocmit un nou proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.