Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cutremurul din Maroc văzut prin aparatul foto şi ochii unei foste primăriţe din Arad, care mărturiseşte că alerga printre dărâmături (FOTO)

După cum vă informam, în noaptea de vineri spre sâmbătă, Marocul a fost lovit de un cutremur puternic care s-a soldat cu numeroase victime. Seismul a avut epicentrul în provincia Al-Haouz, la sud-vest de Marrakech, până acum fiind număraţi 1.037 de morţi şi 1.204 de răniţi, dintre care 721 sunt într-o stare critică. De altfel, cutremurul a fost resimțit şi la Rabat, Casablanca și Essaouira.

 Cutremurul din Maroc văzut prin aparatul foto şi ochii unei foste primăriţe din Arad, care mărturiseşte că alerga printre dărâmături (FOTO)
Comentează 0

Printre turiştii care au simţit cum s-a zguduit pământul în Maroc s-a aflat şi Irina Onescu, fosta primăriţă de la Petriş. Aceasta povesteşte că vineri a aterizat la Marrakech, iar peste două ore alerga printre dărâmături. Sâmbătă însă, locuitorii din Marrakech şi-au continuat activităţile curente, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

„Una caldă, una rece... culori și drame...

Ieri, pe vremea asta, aterizam în Marrakech, fără să am habar că după doar două ore voi alerga printre dărâmături, pe străzile înguste din Souk Laksour.

Nu vă pot descrie în cuvinte ce am trăit în timpul cutremurului, însă sunt recunoscătoare că am scăpat doar cu niște zgârieturi.

Și dacă azi noapte piețele și parcurile erau pline de localnici și turiști panicați, astăzi în Marrakech părea că toți uitaseră deja, iar în timp ce unii adunau bucată cu bucată ceramica și sticlăria spartă, alții întindeau la mezat marfa colorată, ca și cum nimic nu se întâmplase.

Life goes on...”, scrie pe Facebook Irina Onescu.

În încheiere mai trebuie spus că, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, niciunul dintre sutele de români care trăiesc în Maroc sau se află acolo în vacanţă nu s-a aflat printre victimele seismului, după cum informează observatornews.ro.

Sursa foto: Facebook Irina Onescu

Galerie foto (15)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite