CURS de ARHIVAR (cod COR 441501) - o nouă sesiune organizată de CCIA ARAD
CCIA Arad, prin Centrul de Formare Profesională, organizează începând cu data de 23 martie 2020 un nou curs de arhivar.
Programul este destinat persoanelor care fie ocupă funcția de arhivar sau îndeplinesc atribuții pe linie de arhivă, fie persoanelor care doresc să-și dezvolte competențe în acest sens sub îndrumarea formatorilor în domeniu.
“Arhiva este esențială în orice domeniu, fiind oglinda activității desfășurate. Este un curs foarte căutat pe piaţă deoarece conform legislației în vigoare, orice instituție publică, organizație sau companie privată are obligația să își organizeze un compartiment de arhivă, administrat de personal calificat”, declară preşedintele CCIA Arad, arh. Gheorghe Seculici.
Competenţele profesionale dobândite în urma participării la acest curs sunt:
Redactarea nomenclatorului arhivistic; Gestionarea fondului documentar; Prelucrarea documentelor; Utilizarea informațiilor din documente; Conservarea arhivei în deposit; Aplicarea normelor de protecție a mediului; Competenţe informatice; Competenţe de bază în matematică, știintă, tehnologie.
Data de începere: 23 martie 2020
Program: luni-vineri, între orele 17:00-21:00 (3 saptămâni teorie şi 2 săptămâni practică – realizarea unei lucrări practice sub îndrumarea lectorului)
Loc de desfășurare: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad (strada Cloșca nr. 5, Arad)
Condiții de acces: studii medii
Lector: EUGENIU CRISTE - director pensionar Arhivele Naționale Arad
“Cursul de arhivar organizat de CCIA Arad asigură participanţilor toate cunoștinţele obligatorii exercitării acestei meserii și oferă informaţii actualizate cu privire la legislația specifică în acest domeniu. După absolvirea cursului se eliberează un certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei Nationale, însoţit de suplimentul descriptiv care atestă competenţele dobândite. Certificatul de absolvire are recunoaştere internaţională dacă este tradus şi apostilat”, declară managerul Centrului de Formare profesională din cadrul Camerei de Comerţ Arad, prof. Carmen Crişan.
Pentru a face și mai accesibil cursul, vă oferim și o serie de discount-uri:
1. Discount-ul de fidelizare, oferit membrilor CCIA Arad – 10%.
2. Discount-ul legat de numărul participanților dintr-o companie, dacă se înscriu 2 angajați simultan, al treilea beneficiază de GRATUITATE.
Informații și înscrieri la Centrul de Formare Profesională CCIA Arad - strada Cloșca nr. 5, telefon 0730188299, prof. Carmen Crișan - Manager CFP.