Cupa Banzai ajunge la ediţia a 23-a
Sâmbătă şi duminică, sala UAV va găzdui a 23-a ediţie a Cupei Banzai la karate.
Eveniment organizat de CS Banzai Karate Club Arad, condus de Dan Duma în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Primăria şi DJST Arad. Conform organizatorilor sunt aşteptaţi peste 700 de sportivi de la cluburi din Italia, Serbia, Slovacia, Ungaria, Polonia şi România. În prima zi, sâmbătă, competiţia începe la ora 11, iar duminică, la ora 8,30.