Cum puteți rămâne fără bani în urma unor „SMS-uri de la ANAF”
Reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală atrag atenția cu privire la o posibilă fraudă făcută în numele instituției. Asta, în condițiile în care numeroși contribuabili au primit, zilele acestea, SMS-uri trimise chipurile de ANAF, prin intermediul cărora li se cerea o serie de date personale.
„Agenția Națională de Administrare Fiscală informeazã contribuabilii asupra unei posibile fraude care se petrece zilele acestea. Persoanele fizice recepționează SMS-uri sau email-uri, în care sunt informate că pot primi bani de la ANAF. Persoanele sunt sfătuite să acceseze un site, la care este disponibil un formular, în care sunt solicitate, în numele ANAF, date personale, inclusiv date ale conturilor și PIN-urile acestora. Rugăm contribuabilii să nu acceseze site-ul din SMS-urile primite și totodată, le reamintim că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu transmite informații nesolicitate prin SMS, iar portalul oficial al instituției este http://www.anaf.ro!”, se arată într-un comunicat de presă al ANAF.