Cum „a reușit” să piardă liberalul Țoca alegerile prezidențiale la Hălmagiu
Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale de ieri în toate comunele și orașele din județ, cu o singură excepție: comuna Hălmagiu, unde primar nu este un pesedist, adică un susținător al Vioricăi Dăncilă, ci un liberal, Adrian Țoca. Acesta „a reușit” însă să piardă alegerile. Este adevărat că scorul nu a fost unul mare (565-684 de voturi), însă tot înfrângere se cheamă că este.
Ce s-a întâmplat însă la Hălmagiu, comună care a adus singura pată roșie pe harta județului? Explicația vine de la Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad. „Domnul primar a avut, în urmă cu două săptămâni, ultimul termen la un proces cu ANI. Nici el nu a muncit, nici echipa lui nu a muncit, iar rezultatele s-au văzut”, a declarat Gheorghe Falcă.
Potrivit liberalilor, Țoca a câștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate, iar la anul va câștiga alegerile locale.