Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cu Vicii și Delicii la Expo Arad

Cu Vicii și Delicii la Expo Arad
Comentează 0

Arad, 18-20 octombrie – Toamna aceasta, Vicii și Delicii a revenit pentru cea de-a 7-a ediție la Arad și a 9-a la nivel general, transformând Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru iubitorii de vinuri fine și produse gourmet exclusiviste. Între 18 și 20 octombrie 2024, peste 300 de sortimente de vinuri, băuturi spirtoase și delicatese de la peste 30 de producători din România, Republica Moldova, Italia, Grecia și alte țări sunt disponibile pentru degustare.

 

Bilete și acces
Biletele pot fi achiziționate online prin iaBilet sau la intrare, cu plata cash sau card. Prețul este de 50 de lei pe zi sau 120 de lei pentru toate cele trei zile.

Programul evenimentului:

  • Vineri, 18 octombrie: 17.00 - 22.00
  • Sâmbătă, 19 octombrie: 17.00 - 22.00
  • Duminică, 20 octombrie: 11.00 - 17.00

O experiență multisenzorială
Pe lângă degustările de vinuri și băuturi spirtoase consacrate, cramele prezente introduc vizitatorilor și produse noi, lansate recent pe piață. Pentru pasionații de gastronomie, expozanții oferă o selecție de produse gourmet, de la brânzeturi fine la deserturi de lux, completând perfect experiența de degustare.

Tombola și licitația caritabilă

Ca o tradiție a evenimentului, tombola oferă vizitatorilor șansa de a câștiga vinuri și vouchere speciale. De asemenea, în parteneriat cu Asociația Europeanul și Asociația Ordinul Suveran Templier Sfântul Martin, va avea loc o licitație caritabilă, cu scopul de a sprijini proiecte comunitare prin vânzarea unor produse exclusiviste.

Organizatori și parteneri
Evenimentul este organizat de Methexis Events, în parteneriat cu Selgros România și este susținut de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad împreună cu Auto Schunn.

Apreciem susținerea Asociației Ordo Equestris Vini EuropaeScaunul Cavaleresc Arad, promotori ai vinului nobil și ai tradițiilor locale și naționale.

Pentru mai multe informații și noutăți, vizitați pagina oficială Vicii și Delicii pe rețelele sociale sau achiziționați biletele direct de pe iaBilet.

 

Galerie foto (146)

Articole asemanatoare