-6°C
Cu Floricel la circ
P(r)oza zilei: Cu Floricel la circ
Ori de câte ori poposește în Arad vreun circ ambulant mă gândesc inevitabil care ar fi fost azi viața mea, dacă în toamna acelui an, 1986, de răscruce, mi-aș fi luat inima-n dinți și aș fi părăsit România împreună cu ”păsările călătoare”, ce mă poftiseră generoase să le însoțesc.
Și tot inevitabil această reverie contrafactuală îmi amintește de Floricel, un țigan lingurar din satul meu, Prunișor, care a fost coleg cu mine în clasa întâi, primară, după care s-a jurat pe nană Brândușa, adică pe maică-sa, (”să moară mama!!!”), că el nu va mai pune în vecii vecilor piciorul într-o școală.
Locuiau claie peste grămadă, el împreună cu maică-sa și cei nouă frați si surori, într-un bordei amenajat în poiana pădurii de la marginea satului și trăiau din comercializarea lingurilor scobite din lemn de alun, pe care le vindeau prin satele din jur. Și abia așteptau să vină zilele de marți sau joi, când era târg la Sebiș și atunci Floricel al meu, cum îl alinta maică-sa, se urca repede în podul căsuței și cobora de acolo cu o raniță-n spate și o vioară roșcată sub braț și tuciuriul greieraș mergea în pas vioi spre Sebiș, cântând la ”higege” (vioară) de mama focului, probabil pentru a-și face încălzirea de instrumentist.
Și seara târziu, când se închideau grădinile de vară la restaurantele din Sebiș, micul violonist se-ntorcea victorios în bordeiul de la Gepul Dochiei, cu ranița plină de merinde, cu ceva bani în buzunare și nițel cherchelit, se-nțelege.
Și uite-așa, în satul nostru de la poalele Munților Codru-Moma, anotimpurile se succedaseră în ordinea stabilită de mii de ani, noi crescuserăm fără să bagăm de seamă, eu ajunsesem prim-secretar UTC pe orașul Sebiş iar Floricel îmi povestea că și el își căuta de-acuma o pirandă, când lui Nicolae Ceaușescu i s-a pus pata să construiască încă un canal, ce ar urma să lege Bucureștiul de Dunăre, ba să facă și o Casă a Poporului (actualul Palat al Parlamentului), așa că avea nevoie stringentă de forță de muncă. Calificată sau nu. Și așa s-a pomenit nană Brândușa cu Miliția la ușa bordeiului, cu intenția vădită de a-l sălta pe Floricel, care, deși locuia într-o poiană ca un colț de Rai, nu era deloc încadrat în câmpul muncii.
Și, deși pe vremea comunismului biruitor protestele și demonstrațiile erau o raritate, am sfătuit-o în ascuns pe nană Brândușa să se înființeze a doua zi cu cei nouă puradei în fața Primăriei din Sebiș și să se pună cu toții pe jelit și tânguit și să se plângă că, dacă Partidul Comunist Român o să-l ia pe Floricel, care-i cap de familie, ei o să moară cu toții de foame. Până la urmă l-am convins pe secretarul pe oraș cu propaganda, un activist căruia îi era frică de scandalul iscat de țigănetul bocitor din stradă, să vorbească la Arad, la Școala Populară de Artă, să-l înscrie pe Floricel la clasa de vioară, ca să i se poată elibera apoi un atestat de lăutar liber profesioniost.
Numai că Floricel al meu, deși poseda o ureche muzicală formidabilă, după cum v-am spus, a părăsit școala în clasa întâi și habar n-avea să scrie sau să citească, decum să cunoască notele muzicale, așa că atunci când s-a pomenit în Arad, a intrat în vorbă cu niște compatrioți care cerșeau prin gară și așa a aflat el că în Micălaca și-a ridicat corturile un circ nemțesc, unde se produce și o trupă de țigani sinti și roma cu un număr de pantomimă și acrobație, botezat ”Zugvögel” (păsări călătoare). Și, cum sângele apa nu se face, indiferent de limba vorbită, zigeunerii l-au cooptat imediat și pe el frățește, să le completeze partea muzicală cu vioara lui fermecată.
La ultima reprezentație a circului din toamna acelui an (1986) Floricel a insistat să mă duc neaparat să văd și eu spectacolul, o feerie în care arlechinii albaștri pictați de Picasso își dădeau mâna cu violoniștii zburători ai lui Marc Chagall, pe o muzică ce-ți sfâșia inima, și la final Floricel m-a luat deoparte și mi-a mărturisit că în acea noapte de toamnă tărzie el va părăsi România împreună cu ”păsările călătoare” și mi-a spus că a vorbit și pentru mine și m-a poftit să mă alătur lor ...
Peste șase luni de zile a venit la mine acasă, la Prunișor, nană Brândușa și mi-a adus un aparat foto KODAC, ultimul răgnet al tehnicii occidentale și mi-a povestit că tocmai a primit un pachet de la Floricel, care s-a stabilit la Berlin și îmi transmite să arunc naibii ZENIT-ul, cumpărat de mine din URSS, când fusesem în luna de miere.
P(r)ozeur: Vasile de Zărand
Zilele comunei Şicula (ediția I) 
Comemorarea eroilor căzuți la Miniș în septembrie 1944 
GHIOROC - Închiderea Festivalului Ghioroc Summer Fest 
Sărbătoarea plăcintelor întinse la Căsoaia 
Tradiții și Obiceiuri Codrenești la Hășmaș 
Zilele localității Cil și Paradă Retromilitară cu ieșire în Valea Rădești 
Praznicul de Pită Nouă de la Pecica, un eveniment deosebit 
Beliu - Praznicul de pită nouă la ediția cu numărul 47 
Ruga de Sfântul Ilie de la Păiușeni 
Întâlnirea Codrenilor în satul de vacanță Groșeni 
15 august - Hramul Bisericii Ortodoxe Măderat 
Zilele comunei Vinga, un eveniment de excepție cu artiști consacrați 