Cristina Neagu, verdict groaznic după accidentarea cu Ungaria! Cât va lipsi
Cristina Neagu, valoroasa noastră handbalistă, s-a accidentat grav aseară, în finalul meciului Ungaria - Romania 31-29, iar verdictul doctorilor a căzut ca un trăsnet.
Cristina Neagu (30 de ani) a primit astăzi verdictul groaznic, după ce a efectuat examentul RMN: are ruptură de ligament.
Asta înseamnă că perioada de absență pentru Cristina Neagu, desemnată de trei ori cea mai bună handbalistă a lumii, este de cel puțin 6 luni, a informat GSP.
În minutul 52 al meciului Ungaria - România, de la Campionatul European de handbal, Cristina Neagu a fost faultată dur de unguroaica Szimonetta Planeta, iar genunchiul drept i-a "fugit" sportivei noastre. Cristina Neagu a fost scoasă cu targa din sală și dusă în vestiar.
"Dacă mergeam imediat la spital, ar fi trebuit să aşteptăm câteva ore pentru a face rezonanţa magnetică, pentru că doctorul care se ocupa de acest lucru nu era acolo. Şi oricum, după o astfel de accidentare, e bine ca piciorul să stea câteva ore, să vedem cum decurg lucrurile", a explicat doctorul "naţionalei", Cristian Ciocoiu, conform sursei citate.
România va juca împotriva Rusiei, în semifinalele Campionatului European de handbal feminin, vineri, la ora 18:30.