Criminalul de la Moroda a fost reținut. ”I-a spart capul cu un bolovan”
Adolescentul de 16 ani care a comis, luni, o crimă pe pășunea de la Moroda a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru omor.

Conform anchetatorilor, băiatul și victima sa (ambii ciobani) au avut conflicte mai vechi. Tânărul ar fi fost amenințat de multe ori de către ciobanul de 57 de ani, iar când s-au întâlnit cu turmele pe câmp, cei doi s-au luat la bătaie.
”Băiatul i-a spart capul cu un bolovan, dar s-a speriat și a sunat în sat la stăpân să cheme ambulanța. Au mers cu tractorul și l-au adus până la marginea satului, că salvarea nu putea ajunge pe câmp, dar a murit pe drum săracul cioban”, a spus un localnic.
Medicii legiști urmează să stabilească dacă a fost vorba de o lovitură sau de mai multe.
Procurorii sun că tânărul riscă între 10 și 20 de ani de închisoare pentru omor.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Crimă în Arad! Cioban ucis de un adolescent, pe o păşune