Crimă la Șagu! L-au omorât în bătaie pentru a-i fura mai multe bunuri
În seara zilei de joi, 2 decembrie 2021, polițiștii arădeni au fost sesizați, prin apel 112, despre prezența cadavrului unui bărbat, într-o fermă din extravilanul localității Şagu. Întrucât cadavrul prezenta urme de violență, la fața locului s-a deplasat echipa complexă de cercetare, formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și medicul legist.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit că victima, un bărbat, de 60 de ani, din Arad, ar fi decedat în urma unor traumatisme în zona capului, iar din locația unde fusese găsit lipsesc mai multe bunuri: două televizoare LCD, un autoturism și aproximativ 800 de litri de motorină, care se găseau într-un rezervor de tractor. În urma investigațiilor efectuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au fost emise trei mandate de percheziție, la imobilele a 3 bărbați, din localitatea Mănăștur (comuna Vinga). La domiciliul unui tânăr, de 26 de ani, a fost găsit unul dintre televizoare și alte bunuri care ar fi aparținut victimei. Din investigațiile efectuate în cauză și în urma probatoriului administrat, s-a stabilit că cel în cauză, împreună cu un alt tânăr, de 29 de ani, din localitatea Satchinez, județul Timiș, ar fi comis fapta, iar o parte din bunurile sustrase ar fi fost comercializate în județul Timiș. Tânărul de 26 de ani a fost condus la audieri, celălalt fiind căutat în prezent, în vederea luării măsurilor legale care se impun. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, cercetările fiind continuate, în vederea luării tuturor măsurilor legale față de persoanele bănuite.