Creştinii catolici sărbătoresc astăzi Paştele
Învierea lui Cristos din morţi trebuie să-i facă pe oameni să descopere minunea normalului, este de părere purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, Francisc Doboş.
Creştinii catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului - Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
"În Zilele Pascale trăim Moartea şi Învierea lui Cristos. Aşa zicem noi, dar asta poate să rămână doar o lozincă sau o celebrare la care putem participa frumos. Dar noi, creştinii, avem nevoie de minunea normalului, adică cea mai mare minune - Învierea lui Cristos din Morţi - să ne facă să descoperim normalul, să ne pună în valoare faptul că ne-am născut ca să trăim, să descoperim extraordinarul din lucrurile normale, cotidiene, să descoperim prezentul din fiecare prezenţă, ceea ce este senzaţional din fiecare senzaţie şi incredibilul din ceea ce este vizibil, adică normalitatea vieţii", a declarat pentru AGERPRES Doboş.
El consideră că "Învierea nu trebuie să ne facă să căutăm doar relicve, doar minuni, ori să ne facă să punem mâna pe Dumnezeu doar pentru folosul nostru".
"Pentru că noi nu avem nevoie doar să-l atingem pe Dumnezeu, ci să ne hrănim din Dumnezeu. Cea mai mare minune pe care foarte puţini o observă este tocmai viaţa. Şi, în aceste Zile Pascale, trăind toate aceste sentimente şi simţăminte de suferinţă, de pasiune, de durere ale lui Hristos, dar şi ale noastre - aceasta trebuie să ne facă să deschidem ochii la zilele noastre, la ceea ce vedeam deja, la ceea ce am văzut o viaţă întreagă, dar nu am gustat sau nu am ştiut să interpretăm", spune pr. Doboş.
Acesta a îndemnat la "ieşirea din Moarte spre Viaţă pentru a dărui Viaţa la rândul nostru, nu pentru a o lua".
"Şi Învierea lui Cristos să devină acea lumină prin care noi descoperim în lucrurile de fiecare zi legătura şi prezenţa Divinului şi a Cerului în normalitatea vieţii noastre şi în zilele din timpul săptămânii, nu doar din momentele extraordinare ale vieţii. Pentru că extraordinarul după Învierea lui Cristos este atât de normal... Înainte de Învierea din Morţi, printre minunile pe care le-a făcut Cristos, este şi aceea de a înmulţi pâinile şi peştii. Dar cum îşi petrece Cristos înviat din morţi Veşnicia? Nu doar înmulţeşte, ci acum stă la masă şi le găteşte Apostolilor. Devine master cheful ucenicilor, adică nu are nimic mai bun de făcut decât să stea pe malul lacului şi să le gătească peşti. Viaţa e atât de frumoasă! Învierea din Morţi ne învaţă să preţuim ceea ce avem şi nu ştiam, să vedem divinul din uman şi să descoperim că viaţa noastră, atunci când ne-am născut, e atât de divină", a spus Francisc Doboş.
El a urat tuturor "un Paşte de trăit şi nu doar de povestit, o Înviere a lui Cristos de trăit, în propria istorie şi în propria carne, în propria familie".
"Un Paşte binecuvântat tuturor! Cristos a Înviat!", a fost urarea purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, Francisc Doboş.