Cât costă kilogramul de carne de miel la piață, cu o săptămână înainte de Paște
La sfârșitul săptămânii trecute a fost Paştele catolic, eveniment sărbătorit de aproape un milion de români, în timp ce românii ortodocşi au sărbătorit Floriile. Aşa cum era de aşteptat, carnea de miel a ocupat şi în acest an un loc important în preferinţele românilor, găsindu-se deja preponderent pe mesele gospodinelor, cu toate că ortodocșii sărbătoresc Paștele abia la sfârșitul săptămânii.
Comercianţii cu care am stat de vorbă la piață ne-au declarat că şi în acest weekend carnea de miel a trecut foarte bine.
Printre cei cu care am discutat a fost și un tânăr de la Ineu, Daniel Vingărzan care ne-a declarat că, inclusiv de Paştele catolic, românii s-au înghesuit să cumpere carne de miel şi că a avut vânzări bune chiar şi astăzi, semn că românii se pregătesc temeinic pentru Paştele ortodox ce va avea loc la sfârșitul săptămânii. Şi Maria Prica de la Horia susține că vânzările au fost bune weekendul trecut şi că se aşteaptă ca acestea să crească săptămâna aceasta, deoarece majoritatea românilor sărbătoresc Învierea Domnului pe 28 aprilie.
În ceea ce-l privește, pe Traian Nica de la Galşa l-am prins „în mijlocul acţiunii”, pregătind o comanda pentru un client. La rândul său, comerciantul ne-a spus că a stat bine cu vânzarea mieilor şi că are aşteptări și mai mari acum, când a mai rămas mai puțin de o săptămână până la Paște.
Kilogramul de carne de miel costă 28 de lei, preţul rămânând acelaşi ca și anul trecut. Cumpărătorii se arată mulţumiţi de calitatea cărnii şi ne-au spus că preferă să cumpere de la producătorii locali, nu din supermarketuri.
C.F.