CREactivitate-cultură în comunitate
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad este parteneră a Atelierului de Joacă și Povești - PFA Anca Artimon, în proiectul „CREactivitate – cultură în comunitate” care se desfășoară în perioada 29 iulie – 9 septembrie 2021. Este un proiect finanțat de Primăria Comunei Zăbrani, iar activitatea se va derula în cele trei localități din comună: Zăbrani, Neudorf și Chesinț. Bibliotecarul Biroului Animație Culturală și Împrumut Carte pentru Copii, Maria Truță va susține ateliere de lecturare de carte cu voce tare pentru categoria de vârstă 0-7 ani, pentru a aduce în prim plan în viața copiilor importanța cărților. Cercetările specialiștilor arată că: „Ultimele rezultate ale testelor PISA (Programul OECD pentru Evaluarea Internațională a elevilor), așa cum s-ar putea foarte bine să fi auzit deja, au arătat declinul scorurilor din România – 44% dintre elevii în vârstă de 15 de ani care au participat la testare nu au atins nivelul de „alfabetism funcțional”. Aceste rezultate alarmante reafirmă nevoia unei educații timpurii de calitate, cu profesori bine pregătiți, și de cărți cu ilustrații recomandate de pedagogi – pentru a da o șansă copiilor din grupuri vulnerabile să reușească la școală și să devină membri activi ai societății românești. Este clar că, dacă nu sunt expuși foarte devreme la o multitudine de experiențe timpurii de învățare, se creează o distanță uriașă între copii – încă înainte de clasa pregătitoare. Rămânând în urmă, acești copii renunță mai degrabă la școală decât să facă față eșecurilor zilnice”, afirmă specialiștii de la Fundația Ovidiu. Sunt parteneri în acest proiect: Anca Artimon PFA, Primăria Comunei Zăbrani, Atelier de Joacă și Povești, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, Editura „Paralela 45”, FototecaArad SRL – întreprindere socială, Asociația SYNCHRO ART, Școala Gimnazială „A. M. Guttenbrunn“ și Centrul de Recreație și Dezvoltare Personală „Sfântul Stelian” Chesinț.