Coronavirusul face victime printre agenții economici controlați de DSVSA
Pentru verificarea respectării măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SAR-Co-V-2, în perioada 04.07-12.07.2020, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad, a organizat împreună cu Direcţia de Sănătate Pubilcă și Inspectoratul de Poliţie Arad, controale oficiale pentru verificarea modului de respectare, de către operatorii din sectorul alimentar, a cerinţelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind desfăşurarea activităţilor de preparare, servire şi consum a produselor alimentare, în spaţiile special amenajate, din exteriorul clădirilor unităţilor de alimentaţie publică şi/sau preparare şi comercializare către consumatorii finali a produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi non-alcoolice pe perioada stării de alertă.
Din cele peste 150 de unități inspectate, au fost efectuate controale privind siguranșa alimentelor la unui număr de 25 operatori economici care işi desfăşoară activitatea în zonele de agrement de pe raza judeţului Arad. În urma deficiențelor constatate au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.400 lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru neintreţinerea igienică a spaţiilor și echipamentelor de prelucrare și pentru depozitare şi valorificare necorespunzătoare a produselor alimentare.
„În aceeași perioadă, ca urmare a unei sesizări primite prin sistemul Call Center al A.N.S.V.S.A., inspectorii D.S.V.S.A. Arad au verificat și sancționat contravențional cu suma de 3.000 lei, un magazin alimentar ce desfășura activități de comercializare a produselor alimentare fără a anunțarea în prealabil D.S.V.S.A. Arad despre începerea activității.
Pentru eficientizarea activităților de inspecție și control, desfășurate în scopul asigurării sănătății publice și evitarea îmbolnăvirilor cauzate de nerespectarea măsurilor de igienă, facem apel la toți cetățenii județului Arad să sesizeze (telefonic la nr. 0257-280760 și pe email la office-arad@ansvsa.ro) situațiile în care, la prepararea, servirea, distribuția și/sau comercializarea alimentelor, sesizează încălcarea normelor de igienă”, susține dr. Marcel Roșu, directorul executiv adjunct al DSVSA.