Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Situaţia în judeţul Arad: câte persoane sunt în carantină şi izolare, dar şi ce amenzi s-au dat

Situaţia în judeţul Arad: câte persoane sunt în carantină şi izolare, dar şi ce amenzi s-au dat
Comentează 0

La nivelul Județului Arad, conform raportării  Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 329 persoane. Numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este de 282. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 558, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 2465.
Ordonanțele Militare precum  și alte documente oficiale emise în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiuna Hotărâri și legislație.  Amintim că o altă pagină web ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).
Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 869 de persoane și 19 societăți comerciale  cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 29 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 82.700 lei. Nu au fost întocmite noi dosare penale. În același interval de timp, jandarmii arădeni au verificat 129 persoane,  aplicând 9 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 19.000 lei. Polițiștii locali arădeni, acționând cu un efectiv de 51 de cadre și 21 mijloace auto,  au legitimat și verificat, într-un interval de 24 de ore (perioada 11.04.2020, ora 7.00 – 12.04.2020, ora 7.00),  733 de persoane, întocmind 14 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 28.000 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare. 
Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite