Copil din Hunedoara, dispărut în timp ce se juca pe malul unui râu
Un băieţel de un an şi jumătate, dintr-un sat din Hunedoara, este de negăsit de joi. Copilul se juca pe malul unui râu, iar autorităţile cred că a fost luat de ape. Peste 100 de pompieri, poliţişti şi jandarmi din Hunedoara, dar şi din Timiş au scotocit totul în zonă.
Copilul se juca împreună cu sora lui pe malul râului Strei când a dispărut. Cei doi au fost lăsaţi nesupravegheaţi de părinţii care locuiesc într-o casă pe malul apei, iar fetiţa s-a întors singură acasă şi i-a spus mamei sale că nu îşi mai găseşte fratele.
„Copilul cel mic, care se juca cu surioara sa, a dispărut. Am văzut că ea se întoarce singură de afară și am întrebat-o unde este frățiorul ei. Am început atunci să îl caut, iar mai târziu, pentru că nu l-am găsit, am anunțat autoritățile", a declarat mama copilului.
Zeci de oameni au pornit în căutarea copilului, însă, acesta nu a fost încă găsit. În misiunea de căutare a copilului au fost implicaţi şi trei câini specializaţi în luarea urmei şi salvare, ai pompierilor şi jandarmilor.
Deoarece râul, în care se presupune că a dispărut băieţelul, se varsă în barajul de acumulare, Subcetate, autorităţile au dispus oprirea turbionării apei în acesta pentru a preveni formarea unei viituri.
Sursa romaniatv.net