FOTO | Copiii au ieșit din nou în cartiere cu pensulele, pentru a da culoare platformelor gospodărești
Proiectul „Culori și zâmbete”, inițiat de Poliția Locală Arad, a fost reluat, ieri, când elevi de la două școli, îndrumați de către pictorul Sabin Chintoan, au ieșit cu pensulele și vopselele în cartierul Micălaca – zona 300 pentru a schimba aspectul platformelor gospodărești.
Până în toamna anului trecut au fost pictate 19 platforme din cartiere, iar în această săptămână, când elevii participă la programul ”Școala Altfel”, proiectul a fost reluat, cu ajutorul unor copii de la Colegiul Național ”Vasile Goldiș” și Școala Gimnazială ”Aron Cotruș”.
Platformele în care sunt aruncate gunoaiele menajere sunt igienizate de firma de salubritate înainte de fiecare acțiune a copiilor. Pictorul Sabin Chintoan este cel care stabilește desenele și le dă contur, iar copiii le dau culoare.
”Elevii s-au dovedit foarte receptivi, iar momentul reluării acestui proiect a fost mult așteptat. Avem posibilitatea să schimbăm aspectul platformelor cu ajutorul sponsorilor, care ne-au asigurat vopselele și accesoriile necesare”, ne-a declarat directorul Poliției Locale, Viorica Graur.
În aceste zile vor fi pictați pereții de la șase platforme, astfel că numărul celor care au scapă de culoarea gri va ajunge la 25. În măsura în care se vor mai primi materiale de la sponsori, proiectul va continua în această vară.