Control în trafic al microbuzelor școlare
”Polițiștii arădeni au început verificările în trafic ale microbuzelor școlare, fiind controlate, ieri dimineață, 2 vehicule care transportau elevi la unități școlare de pe raza municipiului. Au fost verificate documentele necesare efectuării transportului de elevi, starea tehnică a autovehiculelor, fiind testați cu aparatul alcooltest conducătorii auto ale acestora.
Nu s-a impus luarea de măsuri legale, aceste activități urmând a se desfășura și în perioada următoare, atât în municipiu cât și în județ”, după cum ne-a agent șef principal Claudia Iuga, din partea IPJ Arad.