Contrabandă cu arme: ce au descoperit polițiștii la Ineu și cum au ajuns acolo
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, ieri, o percheziție domiciliară în Ineu.
În urma acțiunii, la domiciliul unui bărbat de 54 de ani, din Ineu, a fost depistată o armă de tir sportiv cu aer comprimat de calibru 5,5, fără a avea seria inscripționată și 750 de bucăți alice de același calibru, precum și un cartuș militar nepercutat, fără elemente de identificare, toate deținute ilegal.
„Din verificările efectuate a reieșit faptul că arma ar fi fost introdusă în țară în mod ilegal de un bărbat din localitatea Zimbru (comuna Gurahonț), fiind vândută apoi bărbatului din Ineu de un tânăr de 18 ani, din aceeași localitate, la domiciliul căruia s-au desfășurat percheziții la data de 27 octombrie a.c., când au fost depistate trei bucăți cartușe de tip militar, calibrul 7,62, nepercutate. De asemenea, cercetările au relevat faptul că toți cei în cauză ar fi utilizat arma în cauză”, se arată într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Reprezentanții instituției susțin că în cauză se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, deținere de arme fără drept și uz de armă neletală fără drept, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț.
Fotografia are rol ilustrativ