Consiliul Judeţean Arad, prezent la Târgul de Iarnă
Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică al judeţului Arad, este prezent la Târgul de Iarnă ce se desfăşoară în aceste zile în municipiul nostru. Astfel, s-a amenajat un stand care oferă numeroase materiale de prezentare ale principalelor obiective turistice arădene. „Am dovedit că judeţul Arad are un potenţial turistic remercabil, inclusiv prin faptul că am primit un Premiu de Excelenţă la Gala Turismului Românesc. Resursele turistice existente, obiectivele care ar putea atrage turiştii, sunt insuficient valorificate. Prin aceste Târguri, dorim să promovăm obiectivele turistice ale Aradului, mai ales că însăşi târgurile de acest gen sunt organizate pentru atragerea turiştilor”, consideră Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
De asemenea, Claudia Boghicevici a făcut şi o invitaţie atât primarilor din judeţ, cât şi reprezentanţilor celor două universităţi arădene. „Îi aşteptăm pe primarii comunelor şi oraşelor din judeţ să vină la standul nostru pentru a promova împreună ofertele lor turistice. Invităm la standul Centrului de Informare şi Promovare Turistică al judeţului Arad şi cele două universităţi arădene cu care avem semnat un protocol de colaborare pentru a-şi face publică oferta lor”, a completat Claudia Boghicevici.