Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Consiliul Judeţean Arad continuă demersurile de prevenire a corupției și de creștere a transparenței actului administrativ

Consiliul Judeţean Arad continuă demersurile de prevenire a corupției și de creștere a transparenței actului administrativ
Comentează 0

Consiliul Județean Arad a continuat demersurile de prevenire a corupției și de creștere a transparenței actului administrativ. În anul 2018 s-a depus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă proiectul “Integritate prin transparenţă – ANTICOR ARAD”. Obiectivul general al proiectului a fost creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii la nivelul UAT Judeţul Arad, prin implementarea unor măsuri absolut necesare în buna desfășurare a activității.

Prin realizarea codului de conduită, etică profesională și integritate s-au stabilit regulile morale la care trebuie să adere toți angajații Consiliului Județean Arad și a căror respectare este de natură să sporească încrederea cetățenilor în serviciile oferite.

„La începutul mandatului, ne-am dorit transparență în activitate, corectitudine, normalitate în raporturile de muncă și respect față de cetățean, pentru că așteptările cetățenilor sunt din ce în ce mai mari și e normal să fie așa. Eu cred că ne-am atins obiectivul și o dovadă în acest sens au fost rapoartele Curții de Conturi, începând cu 2016, în care nu s-au înregistrat probleme privind corupția sau buna credință a aparatului de specialitate a Consiliului Județean. Relația dintre administrație și cetățean trebuie să intre într-o altă etapă, aceea  a încrederii reciproce”, a afirmat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

La rândul său, Gabriela Chiricheu, directorul Direcției Programe de Dezvoltare a subliniat: „Prin acest proiect am urmărit nu doar informarea funcționarilor publici și conștientizarea acestora cu privire la importanța integrității de care trebuie să dea dovadă, dar dorim să creștem credibilitatea administrației publice în societatea civilă. În administrație avem nevoie de un aparat de specialitate bine pregătit, ferit de suspiciuni și respectat”.

Valoarea totală a proiectului este de 373.907,08 lei, contribuția CJA fiind de (2%): 7.478,15 lei. Proiectul s-a derulat pe o perioadă de aproape doi ani, iar astăzi, la finalizarea lui, putem vorbi și despre rezultate.

Rezultatele proiectului sunt următoarele:

  • Cod de conduită elaborat și implementat la nivelul UAT Județul Arad;
  • Elaborarea a șase proceduri de sistem privind indicatorii anticorupție (procedura privind declararea averilor, procedura privind transparența decizională, procedura privind accesul la informații, procedura privind declararea cadourilor, procedura privind evitarea situațiilor de conflict de interese și a cazurilor de incompatibilitate, procedura privind consilierea etică a angajaților);
  • Derularea unei campanii de informare în vederea creșterii gradului de conștientizare, a nivelului de educație anticorupție și a promovării bunelor practici anticorupție, organizată în 11 localități din județul Arad, adresată personalului și aleșilor locali din autoritățile publice locale;
  • Curs de formare privind etica și integritatea adresat consilierilor de etică, personalului de conducere din cadrul UAT Județul Arad și consilierilor județeni.

Galerie foto (1)


Scrie un comentariu

trimite