Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Consiliul Judeţean Arad a aşternut covorul roşu în faţa investitorilor italieni!

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, şi viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, au acordat astăzi Distincţia Centenar unui număr de 28 de investitori italieni din judeţul Arad, unora dintre cei mai longevivi sau cei mai puternici investitori care s-au stabilit în judeţul nostru.

Consiliul Judeţean Arad a aşternut covorul roşu în faţa investitorilor italieni!
Comentează 1

Evenimentul a fost organizat la Consiliul Judeţean Arad cu ocazia aniversării unui deceniu de existenţă a Centrului Cultural Italian din Arad, instituţie care funcţionează sub egida Uiversităţii de Vest Vasile Goldiş Arad.

Consiliul Județean Arad a așternut în fața investitorilor italieni covorul roșu, în semn de prețuire pentru contribuția lor la dezvoltarea Aradului.

Consulul Onorific al Italiei la Arad, Roberto Sperandio, distins şi el cu acest prilej cu cea mai înaltă distincţie acordată de administraţia arădeană în Anul Centenar, a precizat că în judeţul Arad investitorii italieni au creat peste 30 de mii de locuri de muncă şi au investit sute de milioane de euro.

Preşedintele Consiliului Academic al Universităţii de Vest Vasile Goldiş Arad, rectorul fondator prof. univ. dr. Aurel Ardelean a insistat în cuvântul său asupra parteneriatelor dintre administraţie şi universitate, respectiv universitate şi mediul de afaceri, mulţumind rectorului universităţii din Padova, Rosario Rizzuto, vicepreşedintelui Consiliului Regiunii Padova, Fabio Bui  şi prof. univ. doctor Patrizia Messina, prezenți la Arad,  pentru susţinerea proiectelor universităţii. La rândul său, rectorul universităţii "Aurel Vlaicu" Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile, a dezvoltat ideea colaborărilor academice dintre spaţiul arădean şi cel italian în beneficiul comunităţilor locale.

„Sunt patru capitole distincte ale relației dintre Arad și cetățenii italieni care au venit aici după Revoluție:

*învățământul superior arădean care a tranformat județul într-o destinație pentru mii de tineri din Italia, de-a lungul anilor;

*mediul de afaceri italian care a recunoscut potențialul Aradului și a adus în județul nostru capital, a creat locuri de muncă și oportunități de dezvoltare;

*Centrul Cultural Italian, care prin limbajul universal a culturii (al artei plastice, al artelor vizuale, al muzicii) a diminiuat și mai mult distanța dintre noi;

*parteneriatul dintre județul Arad și regiunea Veneto, din Italia, cu care am putut dezvolta, după Revoluţie şi mai ales după aderarea României la Uniunea Europeană, proiecte importante de dezvoltare a comunităţilor noastre.

Cultura este nobilă, frumoasă şi ne uneşte.

Administraţia serveşte comunitatea prin proiectele pe care le accesează şi le pune în mişcare, prin legăturile pe care le creează.

Dar ceea ce alimentează şi cultura şi administraţia este mediul de afaceri!

Suntem unde suntem, printre cele mai dezvoltate judeţe din România, cu un şomaj de 1,3% la nivelul judeţului Arad (de 6 ori mai mic decât media europeană), cu exporturi de 3,5 miliarde de euro în anul 2017 doar din judeţul nostru, o destinaţie pentru românii care sunt în căutarea unui loc de muncă la ei în ţară şi pentru străinii de lângă graniţă, dispuşi să lucreze în România; suntem un județ puternic și atractiv, datorită investitorilor care au ales Aradul, datorită directorilor și administratorilor care gestionează foarte bine marile companii din județul Arad pe care le conduc!

Suntem privilegiați că avem investitori italieni puternici și dispuși să aducă în continuare capital în Arad, să susțină și să creeze locuri de muncă, să dezvolte cercetarea, agricultura, industria alimentară, industria ușoară, industria grea, turismul, cultura. 

Din situația pe care am primit-o de la Camera de Comerț din Arad rezultă că firmele italiene din județul nostru au activate un număr de 2005 coduri CAEN. Este vorba de peste 1500 de companii, de la întreprinderi mici și mijlocii, la mari contribuabili care întregesc bugetul județului și bugetele localităților unde activează. Astăzi, profitând de aniversarea Centrului Cultural Italian din Arad, am dorit să ca printr-un gest simbolic să exprim recunoștința comunității arădene pe care o reprezint față de investitorii noștri italieni.

Dumneavoastră sau proprietarii afacerilor pe care le reprezenți, ați adus, au adus în Arad, milioane, poate zeci de milioane de euro. Unii poate chiar mai mult. Față de această încredere pe care ne-ați acordat-o, față de efortul pe care l-ați făcut, față de sacrificiile personale ale unora dintre dvs, recunoștința noastră poate fi doar simbolică. Dvs. vă transmit astăzi recunoștința noastră, printr-un gest care mi-aș dori să vă demonstreze că  vă prețuim și că sunteți importanți pentru administrația Aradului!

Prin acordarea medaliei Centenar, recunoaștem contribuția importantă pe care ați avut-o în evoluția Aradului modern în perioada de după Revoluție și ne exprimăm speranța că în ciuda unor greutăți inerente relațiilor de lungă durată, relația dintre investitori și noi va continua să rămână una productivă, în beneficiul dumneavoastră și al comunității noastre” - a declarat președintele Consiliului Județean Arad, dl. Iustin Cionca.

Evenimentul a continuat cu un cocktail oferit la Primăria Municipiului Arad de viceprimarul Călin Bibarț, și cu un spectacol de gală susținut de Filarmonica de Stat Arad cu prilejul aniversării Centrului Cultural Italian din județ.

Galerie foto (6)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite