Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Consiliul Județean a cumpărat autobuze pentru rutele Susan-Sebiș, Hălmagiu-Gurahonț, Târnova-Ineu

Pentru modernizarea parcului auto concesionat la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, Consiliul Județean Arad a achiziționat în cursul anului 2018 un număr de 3 autobuze marca VDL Berkhorf, tipul „Ambassador 200” pentru transport persoane. Valoarea totală a autobuzelor achiziționate este de 247.050,00 lei. Având în vedere încheierea recepției autobuzelor în cursul lunii octombrie, consilierii județeni au aprobat astăzi  majorarea  patrimoniului public al județului Arad cu valoarea autobuzelor recepționate, urmată de concesionarea autobuzelor la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad. 

Consiliul Județean a cumpărat autobuze pentru rutele Susan-Sebiș, Hălmagiu-Gurahonț, Târnova-Ineu
Comentează 0

Autobuzele vor circula pe rutele: Susan-Sebiș; Hălmagiu-Gurahonț; Târnova-Ineu (dublură la Arăneag-Ineu). Autobuzele înlocuite aveau 992.00 de km (Susan-Sebiș), 400.000 de km (Hălmagiu-Gurahonț), respectiv 820.000 de km (Târnova-Ineu), rezultând un total de 2.212.000 de km la bord față de cele trei achiziționate, al căror total km este, împreună, cu 60% mai mic, ele rulând până în condiții de autostradă.

Consumul de carburant al autobuzelor cumpărate acum este cu 20% mai scăzut decât al autobuzelor care vor fi înlocuite. Autobuzele care vor intra pe cele trei rute din județul Arad au aer condiționat, podea coborâtă și normă de poluare euro5, față de cele ce vor fi înlocuite, non euro și fără aer condiționat.

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite