Conferința internațională la UAV
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad în parteneriat cu Muzeul Județean Arad, Biblioteca Județeana „A.D. Xenopol”, cu sprijinul financiar al Primăriei Arad prin Centrul Municipal de Cultură organizează conferința internațională „Balcanii de la Primul Război Mondial la tratatele de pace! Rolul Consiliului Național Român din Arad în promovarea drepturilor la autodeterminare până la afirmarea națională”. Sunt așteptați istorici români și străini, profesori universitari, specialiști în științele istoriei.
Evenimentul va avea loc, vineri, 15 noiembrie, de la orele 9.00 în sala de conferințe a Universității „Aurel Vlaicu”, din clădirea Rectoratului, Bd. Revoluției nr.77.
Despre eveniment au vorbit rectorul UAV, prof.univ.dr Ramona Lile care a subliniat importanța acestei conferințe pentru mediul academic dar și pentru orașul Arad, precum și importanța cultivării sentimentului de patriotism tinerei generații. Directorul Complexului Muzeal Arad, Bogdan Blaga a precizat că această conferință este rezultatul bunei colaborări între universitatea arădeană de stat și instituția pe care o reprezintă, acest proiect fiind doar unul din multele proiecte ce se vor derula în parteneriat.
Unul dintre invitații speciali ai evenimentului, prezent la conferința de presă, lect. univ.dr. Ionuț Cojocaru a vorbit despre necesitatea evocării evenimentelor istorice importante pentru România, despre necesitatea unei dezbateri pertinente și avizate despre momentele de răscruce din istoria țării noastre.
Din partea Bibliotecii Județene a participat dna Cristina Duma care a punctat importanța acestui parteneriat cu universitatea arădeană de stat și a reiterat sprijinul pe care Biblioteca Județeană îl va acorda în organizarea acestui tip de evenimente.