Conduceau sub influența drogurilor, alcoolului sau fără permis
Polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au depistat azi, 9 martie 2022, un tânăr de 21 de ani, din Apateu care conducea un autoturism pe drumul comunal 133, între localitățile Șepreuș și Apateu. Testarea cu aparatul Drugtest a indicat o valoare pozitivă la substanța THC-5(canabis), tânărul fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Polițiștii Secției 2 Poliție Micălaca au depistat în data de 8 martie 2022, un bărbat de 51 de ani, din localitatea Horia, care conducea un autoturism pe strada Pastorului din municipiul Arad.
În urma verificărilor a reieșit că acesta are dreptul de a conduce suspendat, în cauză fiind întocmit un dosar penal.
Polițiștii Orașului Sebiș au depistat în data de 8 martie a.c., un bărbat de 45 de ani, din localitatea Almaș, care conducea un autoturism pe DN 79/A.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.