Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Concert de colinde la Consulatul General al României la Gyula

Concert de colinde la Consulatul General al României la Gyula
Comentează 0

În data de 17 decembrie 2015, Consulatul General al României la Gyula a organizat la sediul misiunii, un concert de colinde, susţinut de către corul „Pro Musica”din Gyula.

La evenimentul organizat de către C.G.Gyula au participat zeci de persoane din Gyula, Bekescsaba, Micherechi, Arad şi Salonta. Printre cei prezenţi îi menţionăm pe următorii: Preasfinţitul Episcop Siluan, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria, Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu, Ion Budai, fost director al liceului, Eva Iova Șimon, redactor-şef la săptămânalul „Foaia Românească”, Delia Covaci, redactor-şef al publicației „Cronica”, Gheorghe Pătcaş, profesor de muzică la Liceul „N. Bălcescu”, Conf. Univ. Dr. Eugen Gagea, prodecan la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Corul „Pro Musica” a luat naștere în anul 1991, cu sprijinul maestrului Stefan Oroian, sub bagheta prof. Gheorghe Flueraș din Arad, care a contribuit decisiv la formarea corului, înregistrând cu acesta numeroase succese și realizări, atât în Ungaria, cât și pe plan extern, în România sau în Grecia. În 1994 a luat ființă și asociația „Pro Muzica”, care a sprijinit activitatea corului, ce a presupus, între altele și organizarea unor festivaluri anuale, de muzică sacră, sau laică, la Gyula. Din 2011, conducerea corului a fost încredințată de către profesorul Gheorghe Fluieraș unuia dintre ucenicii săi apropiați, Adrian Bughi, care duce mai departe munca mentorului său, atât la corul „Pro Musica”, cât și prin activitatea corală desfășurată la diferite grupe de elevi, de la şcoala generală și Liceul „Nicolae Bălcescu”  din Gyula.

            La finalul manifestării participanţii au fost invitaţi la o recepţie unde s-au servit printre altele dulciuri și cozonaci românești. Consulul general Florin Vasiloni le-a mulțumit tuturor celor care au răspuns invitației urându-le sărbători fericite, adresând cuvinte de apreciere la adresa coralei „Pro Musica”.

                 Tot în ziua respectivă, înainte de masă, la sediul consulatului general, Florin Vasiloni, consulul general i-a primit cu colinda pe membrii corului „Lira” al Liceului „Nicolae Bălcescu”, conduși de profesorul Gheorghe Pătcaș. La final consulul general le-a mulţumit elevilor pentru colind, oferindu-le produse specifice pentru această perioadă de sărbători.         

În aceeasi zi, consulul general al României la Gyula Florin Vasiloni a participat la serbarea de Crăciun, organizată de către Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB). Programul a fost compus din poezii, colinde şi scenete dedicate sărbătorii Crăciunului. A fost prezentat de asemenea obiceiul „Pluguşorului”. Corul „Lira” al LNB, condus de către prof. Gheorghe Pătcaş a interpretat colinde religioase. La manifestare au participat sute de persoane, profesori, elevi, părinţi, invitaţi.     După terminarea programului cadrele didactice şi oaspeţii invitaţi au participat la o recepţie, oferită de către conducerea LNB, în cadrul căreia corul „Pro Musica” din Gyula, condus de către maestrul Ştefan Oroian şi dirijat de prof. Adrian Bughi din Arad. 

            Excelenta Sa Florin Trandafir Vasiloni a participat si la o serată romaneasca organizată de către Autoguvernarea Română din Bekescsaba (jud. Bekes). Evenimentul s-a desfăşurat într-un restaurant din oraş, la care au participat membrii şi apropiaţi ai autoguvernării locale.

Galerie foto (16)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite